PUB

<p><a href="http://www.freedigitalphotos.net/images/view_photog.php?photogid=659">Image: Salvatore Vuono / FreeDigitalPhotos.net</a></p>

         De cand am descoperit placerea petrecerii de timp liber de una singura, imi place sa experimentez. 

Situatie : Duminica seara, ora opt. Singura, in oras.

Stare : de observare. Sunt linistita si relaxata caci am vorbit cu iubitul meu. Si el cand se simte vinovat e atat de scump...atat de alintat...iar eu nu-i pot rezista cand imi spune " iarta-ma, iubita mea, dar sunt ...asa...incetosat, ca dupa somn..."

In drum spre casa trec pe langa "Scala Pub". Si ma gandesc : "Ce-ar fi sa..."

Doar doua mese ocupate. In spatele meu doi tineri. Nu stiu daca cuplu sau nu, dar imi place sa cred ca sunt la inceput. Ca el ii face curte...Nu-i observ decat in trecere. Sunt mai degraba genul "rockeri". Le aud insa murmurele...

La masa de alaturi situatia pare cam asa : doua "damese" au pus mana pe un italian, iar "pestele" tocmai a venit sa negocieze. "Damesele" vorbesc italiana cu clientul si romanes intre ele. Italianul, tinerel, frumusel, cu chip de baiat cuminte. Fetele, amandoua blonde, platinate. Par lung, in coada de cal, tinuta "all black", aur atarnand pe toate extremitatile. Una din ele, mai coapta, intretine conversatia. Cealalta, stearsa, zambeste mereu. 

"M-am riscat" si am comandat un capucino cu menta ( nu rezist cand gasesc combinatii cu menta ). Mare greseala ! Are gust de medicament. Noroc ca mi-era sete si am luat si o apa. 

Localul asta ar fi putut sa arate bine. Stau cu spatele la Bulevard si astfel ma simt rupta de Bucuresti. Ma simt ca intr-un film. Sunt la Scala Pub in fond, nu ? 

Cremul de pe pereti e prafuit. Mesele, de lemn, sunt destul de ok. Niste obiecte vechi de decor ( o lampa cu gaz, un fier de calcat, o macheta de corabie...) imi par cumva din alt film. Nimic nu flagrant aiurea. Totusi, locul aflat in buricul targului are aer de bodega. Habar n-am de ce. 

Intr-un fel ma simt ca in bufetul garii...asta e atmosfera. Parca tocmai am coborat din tren si sunt in alta parte...intr-un oras mic de provincie, intre doua povesti. Sunt reporter si am de gasit un subiect. Ar putea fi despre reteaua de "damese" din oras...sau despre cum fac curte baietii intr-un mic orasel de provincie...

Ah, si mai e cineva. O tanti halterofil ( cap cu fes, gat gros, trup masiv, greoi pus in evidenta de treningul bleumarin cu dungi alb-rosu ) care manca un sandwich cand am intrat eu...acum bea o Coca-Cola. Probabil lucreaza pe vreun santier, cu ziua. A intrat sa manance ceva dupa o zi de munca. N-o asteapta nimeni acasa si aici mai vede lumea. Si se uita la televizor. Ofteaza adanc.

Pe pereti sunt afise de filme. Afise vechi. Deasupra mea..."The painted vail" cu Garbo.

Tinerii se retrag. Pacat. Erau cei mai simpatici.

Si mai e barmanul. Are aerul ala binevoitor, relaxat. E atent la cei cativa clienti si-i serveste prompt. Mai arunca cate un ochi la TV. Si cumva, parca zambeste mereu la ceva, ce noua celorlalti ...ne scapa. Cred ca de fapt asta e mimica lui. 

"Damesele" au mai cerut un rand. Zgomotos, asezat. Par de-ale locului. Se cunosc cu barmanul, caci ii spun pe nume. Italianul le povesteste ca are o " fidanzata" in Italia. Acum incearca, comunicarea in engleza...Nu-mi dau seama la ce concluzie au ajuns. Ii las sa se intretina in continuare...

N-am aflat mare lucru. Sunt de fapt intre doua trenuri. Aici n-am nici un subiect.

Poate doar aceasta experienta de fata singura in oras, duminica la ora opt.