CUVANTUL DE ONOARE

Ma gandesc de mult sa scriu pe tema asta…si sa va cer si voua parearea in legatura cu ea. “Cuvantul de onoare” ! Ce inseamna de fapt asta? De fapt cum mai percep oamenii in ziua de azi o promisiune ?

In toata copilaria mea “cuvantul dat” era o chestie foarte importanta. Doua lucruri il scoteau din minti pe Leutu, bunicul meu drag : sa nu-ti respecti cuvantul dat si minciuna .( despre cea din urma vorbim insa cu alta ocazie ).

Nici nu stiti ce discutii se creau in jurul acestor subiecte. Vorbele lui mi s-au incrustat in caracter, in fire…au devenit firescul. “Daca nu-ti respecti cuvantul dat nu ai sa fii niciodata demna de calitatea de OM. OM cu litere mari. Cine nu-si respecta cuvantul dat nu e demn de a fi respectat. Asta iti doresti tu? Sa ajungi un nimeni? Daca tu nu-ti respecti cuvantul cum vrei sa te respecte cei din jurul tau? Cuvantul dat nu inseamna numai atunci cand zici “pe cuvant” …inseamna ori de cate ori te angajezi sa faci ceva. Inseamna si atunci cand zici ca la o anumita ora o sa fi intr-un loc. Inseamna atunci cand spui “ o sa…”. Daca crezi ca nu poti face ceva, nu poti fi undeva, daca nu esti sigura…nu promite, nu-ti lua angajamentul, nu spune DA ! Spune “nu stiu”, “nu sunt sigura”, “poate”, “voi incerca”, etc. Dar daca ai apucat sa promiti, daca ai apucat sa asiguri pe cineva de ceva, ai apucat sa zici “o sa…” atunci te dai peste cap sa-ti respecti promisiunea.”

Si nu am auzit asta o singura data. Ci mereu si mereu…cand uitam sa fac cate ceva ce spusesem ca fac sau cand pur si simplu omisesem pentru ca nu luasem in serios ce-am zis si fusese doar o forma de a scapa de insistente sau intarziam de la joaca…

N-am primit in viata mea de la Leutu decat doua palme, dar tot discursul asta, pe un ton serios si dur ca si cum de asta depindea toata existenta mea era mai dureros decat o palma. Si a lucrat. Adanc. Am devenit cine sunt eu.

Ei, dar azi…azi e cam complicat cu lectia asta invatata. Pentru ca mi-a fost foarte greu sa accept ca lumea nu functioneaza asa. Sau ca nu mai functioneaza asa. Ca de la o promisiune exprimata direct si pana la ora de intalnire stabilita, oamenii nu-si respecta cuvantul dat. Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc ca “o sa “ nu inseamna musai “s-a facut “ .

Am avut un timp in care eram foarte rigida in sensul asta. Ma supara rau faptul ca nu ma pot baza pe ce promite cineva. In timp, am devenit mai flexibila…cu mine insa mi-e mai greu. Nu prea pot sa-mi dau “de voie” cand ma angajez sa fac ceva, chiar daca acel ceva nu e esential. Pe ideea ca daca am zis…am zis.

Cu ceilalti am devenit flexibila pentru ca nu prea am ce face. Daca cineva intarzie de obicei stiu ca asa va face si ma astept la asta. Daca cineva imi zice “sigur ne vedem” ma intreb daca chiar se va gandi intr-o zi la asta sau o zice doar asa…pana la proba contrarie astept…( aici sunt cel mai flexibila…si eu imi propun intalniri cu oameni de care mi-e dor si nu reusesc in scurt timp sa-mi fact timp, loc, dar va dau cuvantul meu de onoare ca ma gandesc la asta si e in calcule :) ). Nu iau in calcul exceptiile…se intampla sa se intample ceva…dar cand devine regula…

Va imaginati situatia in care stabilesti cu cineva sa te ajute intr-o situatie si zice “ maine la ora cutare sunt la tine si rezolvam”…si tu faci rost de bani daca trebuie pentru treaba si iti aranjezi timpul, eventual invoindu-te de la serviciu…si nimic. Nici un semn. Cand in sfarsit dai de persoana iti spune senina ca …a uitat sau a plecat din Bucuresti…sau mai stiu eu ce…si nu, n-a patit nici o nenorocire. Sigur o sa spuneti ca sunt prea rigida. Se poate , dar cel putin nu ma mai supar. :) Doar observ. 

De fapt nu ma intreb ce s-a intamplat cu lumea asta de nu mai crede in necesitatea respectarii cuvantului dat, ci mai degraba ma intreb de ce simtim nevoia sa ne prefacem ca suntem mai buni, mai disponibili, mai atenti la cei din jur decat suntem de fapt…de ce simtim mai degraba nevoia sa ne facem placuti in aparenta in loc sa fim intr-un anume fel care ne-ar aduce simpatie oricum.

Era un timp cand ma bazam pe siguranta unei vorbe. Pai daca imi zici “data viitoare facem asta impreuna” …eu te cred. Daca zici “ te chem cu prima ocazie”…eu te cred. Daca zici “ maine citesc ce ai scris”…eu te cred. Daca zici “saptamana viitoare am timp si ma ocup”…eu te cred. Dar nu ma mai astept s-o faci.

Am invatat ca viata e imprevizibila. Si sunt destul de maleabila si intelegatoare. Dar n-ar fi mai simplu sa zici “mai vedem…” sau “ o sa fac tot ce pot, dar nu stiu sigur” sau pur si simplu “nu pot”, “nu stiu”, “ nu vreau”, “n-am timp”. Acum nu mai doare, dar ma intreb…