Ma mai adun uneori dupa o perioada de alergatura. Alergatura
e doar la figurat ca nu-s in stare decat
de maratoane …interne. Si am cate o zi
sau mai multe in care totul e…tacere. Nu-mi vine sa vorbesc. Ca sa nu ma
deranjez. Umblu prin mine in varful picioarelor sa nu zbarlesc ceva.
Mi-e teama sa-mi si gandesc gandurile. Pentru ca devin
constienta de efemeritatea clipei. Si sunt in pericol sa mi se faca teama si
sa-mi spulber tihna. Iar eu vreau doar
sa ma simt. Sa-mi reglez pulsul si sa ma abandonez linistii pe care mi-o da propria mea simtire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu