“Ce greu e sa fi in fata unei coli goale de hartie , sa ai sufletul plin de vorbe nespuse, mintea plina de sentimente retinute si gura muta mustind de ganduri … si totusi sa nu ai curajul sa incepi .Orice atig se tranforma in altceva. Aparentele se spulbera in mii de particule. Se alege praful.Nu pot sa scriu desi simt cum ma ineaca vorbele, gandurile, simturile.Sa urlu as vrea si din urletul meu sa creasca un munte cu paduri nesfarsite, umbrose si verzi, vesnic verzi. Sa umble prin ele gandurile mele si soaptele mele, nesfarsit . Sa curga izvoare fierbinti si aburii mei de iubire sa tulbure cresterea copacilor, sa tulbure pasarile in odihna lenesa de pe ramuri.Si zane femei sa urzeasca vorbe de dor pentru oameni goi pierduti pe stancile urletului meu.Oamenii goi cu genunchii juliti si privirea pierduta umbla haotici prin padurile mele si aburul de iubire ii trezeste din cand in cand la viata. Cum sa fac sa-i invii ? Cum sa auda din nou minunea din soaptele mele?Cine are nevoie de mine ? “
Asa incepeam anul care tocmai a trecut…in stare de
omida…pierduta in mine…intr-un invelis de sticla semiopaca in care singurul
lucru de care mai eram sigura si
care slava Domnului este esential, era
sentimentul de iubire care ma locuieste, ma contine…care sunt.
Si m-am cam sprijinit pe asta. Am omidit hranindu-ma cu
arta, cu oameni, cu bucurie de viata. Am lasat iubirea lumii sa se contopeasca
cu iubirea mea. Am lasat, in stadiul de pupa, sa se implineasca minunea. Am
savurat, in mica mea lume interioara toate frumusetile adunate din jur. Toata
bogatia lumii: firul de iarba, raza de soare, zambetul, bobocul de floare, un
crampei de cer senin, o vorba buna spusa din suflet, o adiere de vant care-ti
aduce miros de fan si de pamant, bucuria din ochii unui om care traieste, raset
de copil, un artist in scena, un vers care te contine, o ploaie de vara, o
melodie cu aroma de dor sau sunetul izvorului, energia electrizanta a unui om
generos, o carte care te-a ales la momentul potrivit, simpla prezenta in jur a
oamenilor dragi, o invitatie la film sau o cafea cu suflet vorbita pana tarziu
in noapte, o soapta, o incurajare, o lacrima de bine, o dimineata curata cu
miros de nu ma uita, un hohot de ras sanatos, o seara cu gust de inceput,
oameni necunoscuti care par sa te cunoasca atat de bine si cate si mai
cate…bucurii mici si mari…declaratii nestiute, dar simtite de iubire.
Si toate firele astea multicolore ale sufletului meu s-au
tesut pe negandite, ca dintr-un vis, ca dintr-o poveste si intr-o zi, pe
neasteptate, m-am nascut fluture.
Ah, ce minune de stare !
Sa te simti renascand frumos, delicat, in culori pastelate,
cu tuse de albastru tare si verde crud…sa te simti deodata gratioasa si chiar
dragalasa ! Sa te simti aproape de cer si de pamant, aproape de oameni si mai
ales aproape de tine! Sa gasesti raspunsul la intrebarea cheie a omizeniei tale
: Cine are nevoie de mine ? EU. Si daca mai e cineva…e bine…e foarte bine…EU am
nevoie de voi.
Ce bucurie sa-ti
baleiezi aripile intr-un zbor ametitor, intr-un dans concret care te
elibereaza, un dans in care aerul, aromele te imbata pana la extaz ! Ce
implinire sa imparti din bucuria ta, sa daruiesti culoarea, lumina, muzica
sufletului tau ! Sa fii pur si simplu! Sa traiesti !
Sa gasesti apoi floarea asortata inimii tale, floarea pe
care te sprijini usor odihnindu-ti zborul, floarea care ti-e oglinda si casa si
muza…floarea care-ti sopteste de drag si de dor…iata un fluture fericit !
Minunea formarii, transformarii, trezirii fluturelui din
omida care esti, e cea mai bogata, cea mai intensa stare ...pentru mine, esenta
vietii…sunt recunoscatoare. Si m-am lasat in voia acestei trairi.
Asa ca tot gandindu-ma cum sa scriu despre anul care a
trecut mi-am dat seama ca e greu. E foarte greu sa pui in vorbe simtiri tari,
puternice, esentiale. E prea putin sa bifezi fapte concrete, sa telegrafiezi
trairi, nu stiu cum sa spun…pentru ca, pe scurt, anul ce-a trecut nu l-am
confectionat ci pur si simplu…l-am trait.
Frumos...
RăspundețiȘtergere