In dimineata asta m-am trezit cu nostalgia diminetilor de duminica din copilarie. Pe vremea aia, care mi se pare ieri si totusi acum 100 de ani, duminica era singura zi libera; asa ca puteam sa dorm mai mult. Nu mi-a placut totusi niciodata sa dorm pana tarziu, dar nici sa ma trezesc la 6, cand suna ceasul. Asa ca duminica ma trezea Leutu la 8, ca sa ascult " teatru radiofonic pentru copii". Felul in care ma trezea insa ...
Leutul meu drag, care e cea mai vie prezenta ..."nevie" din viata mea, avea dimineata un ritual simplu, dar foarte parfumat si foarte sonor. Cum eu n-am avut camera mea pana tarziu, cand m-am facut mare, dormeam in sufragerie. La doi metri de patul meu, el isi instala cartierul general. Mai intai cafeaua. Apoi tigara. Si in final, ziarul. Ceea ce ma trezea era zgomotul. Fas-fas de la ziar, tac de la ceasca pe farfurie. Tigarea nu se auzea. Dar se simtea. Parfum placut, amestecat cu mireasma naucitoare a cafelei si cu mirosul de ziar...proaspat.
Apoi incepea panda. Cum ma miscam un pic se oprea fas-fas-ul. Incercam sa mai tin ochii inchisi. Zgomotele se reluau. Alarma falsa. Incet, incet, nemiscata, ca sa-l iau eu prin surprindere, mijeam ochii si-i urmaream miscarile. Nu stiu cum facea, dar ma simtea mereu. Odata vedeam ochelarii deasupra ziarului si pac, pana sa inchid eu ochii, ma tintuiau. Ziarul cobora usor si un zambet laaaaaaarg imi spunea "buna dimineta" . "Te-ai trezit, Comoara ?"
Trezirile astea erau de-a dreptul fantastice atunci cand era ziua mea. Atunci mi-era de-a dreptul teama sa deschid ochii de emotie. Stiam mereu ca ma asteapta o surpriza si nu voiam s-o surprind inainte de a fi pregatita. Dar asta era imposibil . Leutu era mereu pregatit. Si masa care ne despartea era intotdeauna plina de ..."bunatati".
Bunatatile copilariei mele au fost cartile. Si in fiecare an, de ziua mea, dis-de-dimineata, masa era acoperita de carti. Care mai de care mai captivanta si mai greu obtinuta. Nu-mi aduc aminte sa fi primit vreodata alt cadou. Sau sa-mi fi dorit altceva. Ma napadeste si in clipa asta sentimentul de atunci. Emotia, curiozitatea. Le strangeam frumos si le purtam toata ziua, prin casa, cu mine, insotita de zambetul satisfacut al Leutului.
" Iti plac? Hai sa-ti povestesc despre ele" Si , da, fiecare carte avea o poveste. Si eu as fi vrut sa le pot citi deodata pe toate.
Mi-e dor de zilele alea, de sentimentele de atunci.Si incerc sa-mi creez noi dimineti de duminica de care sa-mi mai fie dor.
P.S. Ma intreb acum, prozaic, de unde oare ziar, duminica dimineata, pe vremea aia ? Ei, dar ce importanta mai are? Poate erau dimineti de vacanta! Si nu sunt si zilele de vacanta...nesfarsite duminici ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu