Intr-o seara oarecare de toamna se plimba putin plictisita
pe strada ei preferata… De fapt nu era o zi oarecare. Era ziua aceia in care
simti ca Dumnezeu te iubeste. Ere o zi luminoasa , cu soare bland si vant
tiptil. Frunze
de caramel si de grau dansau lenese in preajma ei, asternandu-i-se cuminti,
supuse, la picioare. Si nici plictisita nu era. Nici macar putin, caci nu mai
stia demult ce inseamana asta. Se avea intotdeauna pe ea si asta n-o plictisea
niciodata. O enerva, da, uneori, o rusina sau o intrista, dar de plictisit nu
se plictisea niciodata cu ea.
Era dimineata si liniste. Strada nu se trezise inca si de
fapt, pe aici parea mereu ca nu trece nimeni. Strada ei draga, lunga cat o
viata, cu casute cochete si curti dezmortite de flori si pomi. Bradutul cel alb
de la mijlocul strazii, fresca de pe cladirea de la numarul 82, balconul cu
scara larga de la numarul 123, toate erau la locul lor, martorii muti a atator
plimbari, atator vise, atator zambete.
Nu l-a vazut apropiindu-se. Doar cand si-a ridicat privirea
in urmarirea unei vrabii ratacite i-a aparut in fata, fara chip sau forma .
Doar o pereche de ochi. Ochi de cafea cu aroma si gust de toamna in care
Dumnezeu pusese si-un strop de soare. Si-a simtit, asa, cum o forta nevazuta o
izbeste in stomac si cum inima nebuna se zbate si striga si vrea sa sara din
piept. A simtit cum caldura zilei de toamna se strecoara in corpul ei si-un
abur usor ca o mantie stravezie o inconjoara. Nu intelegea ce i se intampla. Nu
crezuse niciodata in dragoste la prima vedere. Si totusi…ce putea sa fie
ameteala asta placuta si zambetul asta involuntar rasarit pe chipul ei ?
………………………………………………………………………………………………...................
Si pentru ultima oara
l-a privit in ochi, adanc si direct ca si cand ar fi vrut sa-si smulga
sufletul din al lui . Simtea cum buzele ii ingheata intr-un zambet amar si cum din
launtrul ei porneste un hohot de ras. Un hohot nebun. Un hohot ca un urlet
de jale. Iubirea si ura ei pentru el se intalneau in sfarsit si -i intunecau mintile. Stia ca doar fuga ei
o mai poate salva. Sa fuga departe de el. Si departe de ei. Sa fuga din ea si
sa -si lase sufletul acolo, in toamna
inghetata, muribund .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu