SE INTAMPLA MINUNI

Mi-as dori uneori sa am mainile conectate la suflet. Informatia sa vina de acolo, nefiltrata de minte. Pentru ca de fapt asta se vrea acest blog : reporter de la fata locului a sufletului meu. Nu reusesc intotdeauna din cauza partii mele extrem de lucide care functioneaza ca cenzor. Dar mi-am propus sa intru in lupta directa cu "cenzorul" si poate pana la urma imi iese.


In cea mai mare parte a timpului sunt un om bataios, puternic si realist. Unii doar asa ma percep.Sunt oameni care ma considera dura si vad asta in atitudinea lor si in mirarea de pe chipuri atunci cand mai las garda jos. Sunt considerata o luptatoare si chiar asta sunt, doar ca daca pentru multi acesta lupta se da cu exteriorul, pentru mine lupta e cu mine insami. Am simtit intotdeauna ca inlauntrul meu sta speriata o fetita care se mira si ea uneori de unde atata curaj ! Si asta e cealalta latura a mea : idealista, jucausa, timida si sentimentala, emotiva si calda si...si.


In ultimul an mi s-a intamplat ceva. Nu pot inca sa explic lucid, dar intr-un fel mi s-au dezvoltat simturile sau poate e mai bine zis mi s-au activat. Parca niciodata n-am simtit mai mult ca acum. E posibil ca in sfarsit s-o fi lasat pe fetita aia din interior sa iasa afara ? As putea sa va spun ca vad mai bine verdele verii sau albastrul cerului, ca am auzit mai bine greierii in vara asta si ca pepenele nu mi s-a parut niciodata mai gustos. Cel mai mult insa ...simt oameni. Nu stiu inca sa traduc toate semnalele ( poate pentru ca mi-e si teama s-o fac ), dar numai asa imi pot explica de ce am intalnit oameni cu care am petrecut o seara si apoi, revazandu-i peste 6 luni am simtit ca m-am intalnit cu prieteni vechi si dragi si pe de alta parte, am petrecut mai multe intamplari cu oameni cu care aparent am lucruri in comun si totusi am simtit mereu ca trebuie sa stau cu garda sus. Si intr-un caz si in altul se pare ca instinctul meu nu m-a mai inselat. Cei mai interesanti insa mi se par oamenii-carusel. Ii simt pur si simplu cum inchid si deschid usitele sufletului, de fiecare data cu aceeasi sinceritate. Spun ca sunt cei mai interesanti pentru ca sunt ca un joc incitant pe care cand iti vine sa-l iei acasa, cand sa-l arunci cat colo si te trezesti asa din una in alta ca te-a prins. Iar despre mine v-am spus deja ca-mi place jocul. Si cand intelegi cum functioneaza stii c-ai sa te intorci intotdeauna la el pentru ca jocul asta e cel mai adevarat.


Ieri am avut o prima jumatate de zi proasta. Proasta emotional. O rana care se tot adanceste si pe care nu stiu s-o gestionez. Traiesc cu ea, uneori pare ca se inchide, e de fapt acolo, dar nu mai ustura si uit de ea. Insa uneori, doar uneori ( si ieri parca a fost mai rau ca oricand ) simt ca poate fi fatala rana asta. Am simtit ca ma trage intr-un hau adanc de unde nu mai am nici o iesire. Am simtit golul ala in stomac dinaintea lesinului si mi-am pierdut aerul. Cu o ultima farama de curaj, din instinct de supravietuire, am strigat. Doar ca eu, cand sunt la pamant nu mai am glas.Amutesc. Intotdeauna in viata mea cand am fost lovita am devenit muta pentru un timp. La propriu.
Si atunci am strigat in scris, aproape fara speranta, fara asteptare. In ideea de a scoate ghimpele macar. Aici raman din nou fara cuvinte. De emotie... de minune !


Exista oameni frumosi, da' frumosi rau ! Le vezi sufletul fluturandu-le pe dinafara. OAMENI BUNI prin definitie.Oameni datorita carora lumea asta inca functioneaza. Si toti oamenii astia, aproape necunoscuti, dar carora le simt sufletul frate cu al meu din clipa in care am interactionat, alaturi de cele doua sufletele care sunt alaturi de mine de cand ma stiu ( de fapt de cand se stiu ele ), m-au luat de mana si mi-au spus "Hopa sus !" Si ce e mai frumos e ca mi-au daruit exact ce aveam nevoie. Caci nu sunt genul care vrea sa fie compatimita si care sa-si planga de mila. Vreau doar un suport, ca sa ma ridic si sa merg mai departe. Concret, vreau sa rad si sa-mi amintesc ce conteaza.Vreau sa schimb idei si zambete. Si sa simt intelegere , nu compatimire. Si minunatii astia de oameni asta au facut. Si nu m-am mai simtit singura. Dar deloc singura.
Si acu' mi-e inima usoara ca sunt atat de norocoasa si iubita de Cel de sus care mi-a lasat in jur atatia INGERI. Si nu numai pentru ca mi-au intins ieri un colac de salvare ci pentru ca i-am intalnit, pentru ca exista in viata mea si pentru ca ma inspira.


Credeti ca exagerez ? Ca sunt patetica in tristetile mele ? Ca n-am probleme reale si inventez unele ? Ok ! Aruncati voi cu pietre ca poate aveti adevarul de partea voastra , dar nu despre asta era vorba ! Ci doar despre faptul ca ... SE INTAMPLA MINUNI !