ILUZIE DE MAMA

Daca ma intrebai pe la 14 ani care e visul meu ti-as fi spus ca vreau sa am 4 copii. O fata , un baiat si inca 2 gemeni , tot fata si baiat. Visul meu era de fapt sa ajung la 80 de ani si sa-mi serbez aniversarea alaturi de familia mea numeroasa. Copii, nepoti , stranepoti. Ma si vedeam in capul mesei, lacrimand de emotie.

Pe masura ce-au trecut anii, sansa de a avea 4 copii a scazut. Mi-am spus ca si 2 ar fi de ajuns, apoi ca unul ar fi suficient. Din pacate nu s-a intamplat nici macar atat. De la un timp am renuntat la idee, lasand-o in voia Domnului.

Acum nu ma mai vad nicicum avand un copil . Nu vreau cu orice pret unul. M-am gandit ca asta vine cumva firesc in viata . N-am vrut niciodata sa fortez lucrurile. Mai visez uneori ca as putea infia unul, dar in conditiile birocratiei din Romania sansele sunt infime. Si nu , nici n-am incercat ceva concret.

Stiu cu certitudine ca o sa fie momente in care am  sa regret ca n-am facut mai mult, dar intr-un fel sunt impacata cu mine insami pentru ca pur si simplu nu mi s-a intamplat.

Stiu acum , mai mult ca oricand , stand in preajma nepotelului meu ca nici un sentiment nu se compara cu ce simt cand micutul asta imi acorda 5 minute de tandrete sau cand se uita la mine cu ochisorii lui taciune , mirati cand ii spun ceva sau intristati cand il cert sau cu ce simt cand ne alintam amandoi in dovezi zambitoare de iubire sau cand intinde manutele ca sa-l ajut in inceputul lui de explorare a vietii.

Ma topesc efectiv si ma inunda dragul si grijile toate par efemere nimicuri de om mare.
Astazi, mi-a zis prima oara pe nume si m-am simtit ca si cum mi-ar fi spus si mie cineva pentru prima oara...MAMA.