Follow by Email

miercuri, 31 august 2011

ZEN

Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti stana de piatra ? Sa vi se miste doar ochii, sa intelegeti gandurile care va trec prin cap, dar sa va fie imposibil sa va miscati sau sa vorbiti ? Sau sa mai simtiti ceva in legatura cu asta ?
Mie asta mi s-a intamplat aseara ! Dupa ce am vazut la Godot  " Marea iubire a lui Sebastian " .
Ca sa intelegeti putin , eu il iubesc pe Sebastian din adolescenta. E genul acela de atasament fata de un autor care se pierde in timp si devine parte din tine astfel ca nu mai poti identifica momentul in care a inceput sentimentul. Cand i-a aparut Jurnalul eram in facultate. Si am inceput sa fac economii pentru ca mi-l doream cu disperare. Nu vorbeam decat despre cat de mult imi doresc aceasta carte , despre cat de frumos si delicat scrie omul asta si uite asa mi-am "convins" colegele de facultate ca era o treaba stringenta si suficient de serioasa ca sa stranga  ele bani si sa mi-l cumpere de ziua mea.
" Marea iubire a lui Sebastian" , spectacolul de la Godot este despre iubirea dintre Mihail Sebastian si actrita Leni Caler. Si e o poezie de spectacol...un text de o frumusete care iti topeste sufletul.
In fapt, e un spectacol lectura. Doamna Rodica Mandache ii da viata lui Leni Caler , la " ba...adica, cand nu mai e tanara" si cand isi aminteste de iubirea dintre ea si Sebastian, dar si in tinerete, asa cum e ea prezentata in Jurnalul lui Sebastian si asa cum se rememoreaza ea insasi in propriul Jurnal. E fabuloasa doamna Mandache ! Se joaca, cocheteaza, e melancolica sau amuzanta, trece prin nuante atat de fine ale mimicii si vocii de la o varsta la alta ! E de fiecare data altfel si totusi de fiecare data atat de Leni Caler ! Sau cel putin asa cum mi-o pot eu imagina pe aceasta ! Este practic ea si Leni Caler in acelasi timp !
Pe Mihai Sebastian il interpreteaza  domnul Marius Manole. De fapt nu, nu il interpreteaza. Timp de o ora si ceva Marius Manole e Mihai Sebastian. Asa cum il stiu eu din jurnal, asa cum l-am perceput eu din scrierile lui. Sensibil, timid, inteligent, lucid si sentimental. Sau poate Mihai Sebastian e timp de o ora Marius Manole ? Nu mai stiu...
Relatia, energia, felul in care se simt unul pe altul cei doi actori fac din lectura textului ( pe care de altfel cred ca il stiu pe dinafara in proportie de 90% ) un spectacol alert si de urmarit cu sufletul la gura. Pasajele din cele doua jurnale sunt impletite lin , discret si construiesc pe parcursul spectacolului tabloul celor doi ani de iubire dintre cei doi. Scene cheie din relatia lor, sentimente, ganduri si multa , multa iubire.
Toate acestea sunt puse in evidenta prin inserarea in spatiul real al povestii de iubire a unor scene din "Jocul de-a vacanta", piesa pe care Sebastian a scris-o special pentru Leni Caler. Intalnirile cruciale dintre Corina si Stefan Valeriu sunt redate de Ioana Macaria si Istvan Teglas care sunt tare delicati si de calzi in interpretarea lor !
Muzica  potrivit aleasa, lumina albastruie care difuzeaza parca in aerul din jurul actorilor creeaza o stare care te ajuta sa fii mai aproape de personaje, de lumea lor, de sentimentele lor.
Ei, eu am vazut spectacolul asta de 4 ori. Si nu ma mai satur de el pentru ca de fiecare data e altfel, de fiecare data ma emotioneaza si ma surprinde. Si de fiecare data ma arunca in alta lume in care ma simt acasa.
Na, si ajung de unde am pornit, adica de aseara. Aseara m-a lovit mai tare ca niciodata. Emotia a crescut la cote alarmante si a atins apogeul la scena in care Sebastian descopera ca Leni il insala. Manole a fost senzational.
Mi-a patruns suferinta lui Sebastian prin toate fibrele. Am inghetat. Mi s-a strans stomacul. Spre sfarsitul spectacolului acumulasem atata emotie incat am simtit, la propriu ca mi se face rau. Stare de lesin.
Am avut nevoie , dupa spectacol, de 20 de minute de singuratate. Sa ma adun. Sa ies din starea, transa in care eram. 
Practic am fugit de la masa la care statusem in timpul spectacolului pentru ca nu puteam sa fiu atunci in preajma nimanui. Am vrut sa ies la aer, dar nu ma puteam misca. As fi vrut in clipa aia sa nu mai fie nimeni in jur si in acel moment am realizat ca, pentru mine, atunci, nu era nimeni in jur. Pentru ca de fapt eu insami nu mai eram acolo.Pluteam, ardeam. M-a cuprins apoi o liniste uriasa ca atunci cand te lasa o durere acuta dupa ore intregi de suferinta . Stare ...zen !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu