Follow by Email

vineri, 28 octombrie 2011

O ZI MEMORABILA


Astazi pentru mine a fost o zi memorabila ! E interesant cum zilele memorabile din viata mea incep sa fie in luna octombrie !
Intotdeauna m-am gandit ca oamenii aia faini, cu inimi deschise, cu umor inteligent, cu aspiratii si vise in  care sunt inclusi si ceilalti, oamenii aia dornici sa-si faca bine facandu-le si celorlalti bine, oamenii aia carora nu le e teama sa fie pana la capat copii, sa se joace si sa se lupte cu morile de vant, oamenii aia cu energie care poate muta muntii din loc, ei bine oamenii astia ar trebui sa se uneasca intr-un fel ca sa se poata recunoaste si sa poata schimba lumea impreuna. Astazi am inteles ca acest lucru s-a intamplat si ca acesti oameni formeaza comunitatea bloggerilor din Romania.( nu inseamna ca nu exista si in afara astfel de oameni, doar ca ar trebui sa adere si ei la aceasta comunitate). Si a fost pentru mine o mare onoare sa-mi petrec o zi alaturi de o parte din ei.



Astazi am participat la primul meu seminar pe teme de blogging, excelent organizat de Microsoft. “Antrenor” ne-a fost Ioan Nicut, o persoana senzationala, cu care, lejer as putea face si terapie personala. ( daca aveti sansa sa participati la un workshop cu el nu ezitati nici o secunda; veti avea multe lucruri de invatat despre voi insiva). In final insa, asa cum spunea unul din participanti ( Claudiu Ciobanu) am fost douazeci si ceva de “antrenori” si un moderator. Si asta pentru ca de fapt am schimbat povesti de viata si am invatat unii de la altii.
Eu una m-am regasit cate putin in fiecare poveste personala a celorlalti bloggeri astfel ca am acum senzatia ca sunt mult mai puternica pentru ca sunt atat de multi oameni in mine.
Nu pot sa-i enumar aici pe toti participantii pentru ca n-as vrea sa omit pe cineva. Dar mi-au placut toti, absolut toti, fara nici o exceptie.
M-a impresionat in primul rand deschiderea si sinceritatea lor. M-au facut practic sa ma simt mai degraba ca la o sedinta de terapie de grup decat ca la un seminar motivational. Si asta nu e rau deloc.
M-a impresionat firescul lor, dorinta de invatare, de acumulare, de dezvoltare personala continua. Majoritatea erau bloggeri cu experienta si totusi stateau cuminti ( ma rog, cu poantele de rigoare) si ascultau atenti ce ne spunea Ioan sau ce vorbeau ceilalti colegi ai lor. Simteai cum iti sorb cuvintele, cum te incurajeaza din priviri si din zambete.
M-a impresionat ca erau dornici sa-ti dea un sfat, sa te asculte si sa te indrume ( asta fata de noi, cei cativa novici in ale bloggingului - multumesc Stefan Murgeanu).
Si in cele din urma ( asta doar pentru ca asta am descoperit in ultima parte a seminarului) m-a impresionat si bucurat enorm pofta de joaca, de poveste, a fiecaruia dintre ei. A fost fascinant sa vad oameni in toata firea ( varsta din buletin e de altfel irelevanta, noi fiind cu totii de fapt, foooooarte tineri) jucandu-se efectiv ca si cand asta e cel mai firesc lucru din lume ( si, da de fapt asa ar trebui sa fie pentru oricine).
Si din toate aceste motive m-am simtit mai putin singura in lumea asta, mai impacata cu mine si cu felul meu de-a fi si de-a gandi, mai sigura pe ideile si visele mele.  M-am incarcat de energie pozitiva si sper ca am si daruit.Am ras si am invatat o multime de lucruri. Am gasit raspunsuri la unele intrebari si am inteles in final ca sunt exact unde trebuie sa fiu.
Le multumesc din suflet tuturor pentru aceasta experienta si in mod special lui Chinezu, “din cauza caruia” am ajuns azi acolo si am avut o zi FANTASTICA.

P.S Nu cred insa ca se va supara cineva daca –i voi pomeni pe colegii mei de echipa : Claudia, Carmen si Haotik impreuna cu care am scris si prezentat o poveste foarte bine primita de public. :)))))

marți, 25 octombrie 2011

RAMAS BUN, MAESTRE !

Eu stiu doar sa mazgalesc ganduri si sentimente. Ale mele.
Si azi mi-a fost greu s-o fac. A fost o zi plina. O zi in care un ochi a ras si celalalt a plans. Voiam sa va povestesc  despre cum am fost crescuta eu cu drag de Rege. Dar pentru ca mi-e sufletul trist am sa va povestesc cum am fost crescuta eu cu drag de Liviu Ciulei. De Domnul Liviu Ciulei.
Pana in 1989, pentru mine, Domnul Ciulei era o legenda. Un basm. Bunicii mei imi povesteau, multi ani dupa ce vazusera spectacolele montate de el, despre emotia simtita, despre bucuria ca au trait asa momente..."Cum va place"..."Opera de trei parale"..."Furtuna"... M-a impresionat enorm ce-mi transmiteau ei. Cum vedeam ca li se lumineaza fata rememorand acele clipe Cum imi dadeau detalii despre decor si costume. Despre monologuri si actori. Si asa am prins drag si am invatat ca Domnul Liviu Ciulei e un mare artist al Romaniei ale carui opere viitoare  eu n-am sa am ocazia sa le gust vreodata.
Eram fericita insa ca am reusit sa vad la Cinemateca "Valurile Dunarii" si "Padurea spanzuratilor" ( unul din cele mai bune filme romanesti ever, dupa parerea mea ) si aveam  un respect imens pentru acest magician al artelor frumoase.



Cand a revenit sa monteze la Bulandra in 1991 a fost pentru mine o adevarata sarbatoare. Nu exagerez cu nimic. Imi amintesc ca ieri cat am fost de fericita ca am prins un loc in ultimul rand la "Visul unei nopti de vara". Si apoi la "Desteptarea primaverii".
"Visul..." . "Visul..." a fost spectacolul care a schimbat ceva in mine. Ma vad si acum in sala. Decorul rosu...indragostirea pentru totdeauna de Oana Pellea ( Hermia)...Puck ( Anca Sigartau)...Fundulea ( Victor Rebengiuc). Cred ca tot spectacolul am stat cu gura cascata. Si asa mi-a intrat teatrul in sange...si m-am atasat total de Teatrul Bulandra ( in anul acela am vazut toate piesele din stagiunea Teatrului Bulandra). Si recunosc ca nu pot, oridecate ori vad o montare a Visului, sa n-o compar...sufleteste, cu experienta de atunci. Sunt doar un simplu spectator si om pe deasupra asa ca masura lucrurilor pentru mine o da ...simtirea.
Au trecut multi ani de atunci, dar iubirea pentru teatru si pentru Bulandra au ramas. La fel si sentimentele pentru domnul Ciulei : respect, admiratie, drag, recunostinta. Nu exagerez cu nimic spunand ca l-am perceput intotdeauna ca pe un Patriarh al teatrului romanesc.
Acum cativa ani m-am gandit sa le fac un cadou celor mai apropiate prietene ale mele de 8 martie. Sa ne serbam noi intre noi de ziua femeii. Si cum puteam s-o facem mai bine decat mergand la teatru ? Asa ca am luat bilete la Sase personaje in cautarea unui autor. La Bulandra. Regia Liviu Ciulei.
Cadoul s-a dovedit mult mai mult decat ne-am asteptat. Pentru ca in fata noastra, chiar in fata noastra statea insusi Maestrul.
Vedeti voi, mie mi-a fost intotdeauna frica de "prea tarziu". Asa ca am hotarat la un moment dat ca oridecate ori voi avea ocazia sa-mi exprim sentimentele, fie ele de multumire, de drag sau de recunostinta s-o fac. Si mi-am jurat, ca oricat de greu o sa-mi fie sa-mi inving timiditatea si oricat de penibila as putea sa par in ochii celor din jur, oricand voi avea ocazia s-o fac fata de un artist care mi-a daruit vreodata o clipa de fericire, am s-o fac. Si am facut-o. M-am dus frumos la Domnul Ciulei, mi-am cerut scuze ca-l deranjez, i-am spus ca-l respect enorm si ca-i multumesc pentru spectacole si l-am rugat sa-mi dea un autograf pe programul spectacolului.





Si asta o sa ramana micul meu moment de gratie, concret, palpabil dincolo de toata amintirea emotiilor si bucuriilor din timpul spectacolelor.
Ma veti intreba unii din voi : si ? ce-i cu asta ? la ce-ti ajuta acum ? Pai imi ajuta. Imi da bucurie. Si emotie. Oridecate ori rememorez momentul in care Marele Liviu Ciulei mi-a zambit bland si cald si mi-a strans mana si m-a intrebat cum ma numesc. Si mi-ajuta sa-mi amintesc cat de fericita am fost. Nu numai sa fiu contemporana cu un titan, nu numai sa am imensa bucurie de a-i vedea spectacolele, dar sa am si onoarea de a fi fost o data in viata fata in fata cu el. Cu o parte din istoria teatrului. Si nu orice parte ci una din cele mai de pret.
Azi am mai murit un pic. Si nu mai am spectacolele sa le revad. Si nici nu vor mai urma altele. Am doar un colt de program cu o semnatura. Dar oridecate ori trec mana peste acest colt de hartie o lume intreaga mi se desfasoara sub ochi : personaje, decoruri, sentimente si deasupra lor un zambet bland si cald.
Ramas bun , Maestre !







joi, 20 octombrie 2011

VOCEA UMANA SAU PUR SI SIMPLU...SA IUBESTI

Cand eram pustoaica am intrebat-o pe maica-mea odata ce e mai bine: sa iubesti sau sa fii iubit ? Si ea mi-a zis ca ideal e ca sentimentul sa fie reciproc. "- Bine, asta ma duce si pe mine mintea, dar tu, avand experienta ta de viata, daca ar trebui sa alegi, ce-ai alege : sa iubesti sau sa fii iubita? " A cazut putin pe ganduri si apoi mi-a zis : sa iubesc. M-a nedumerit atunci alegerea ei si am tot cautat pana azi argumente pro si contra prin propriile mele experiente.
Asta seara am vazut la Metropolis cel mai nou spectacol al doamnei Oana Pellea : Vocea umana. Acum va zic sincer ca n-as putea niciodata sa fac o " cronica" acestui spectacol. N-as indrazni . In primul rand sunt absolut subiectiva cand vine vorba de Oana Pellea pentru ca o ador. Apoi pentru ca nu exista cuvinte. Eu nu mai am. Draga mea, Irina  m-a atentionat ca voi fi muta dupa spectacol si n-a gresit cu nimic. Asa ca n-o sa va spun decat ca la sfarsitul spectacolului eram muti cu totii. La propriu. Ne-au amutit si mainile. O liniste plina, incarcata de toate inimile noastre s-a asternut peste sala ca si cum simteam toti ca imediat dupa ultima replica, imediat dupa "Te iubesc" nu mai poate urma nimic. Nici macar aplauze. Eram paralizati. Eu una m-am simtit de parca as fi vazut sufletul Oanei, acolo pe scena, dezbracat de orice conventie, prejudecata si protectie. Suflet pur,vulnerabil si puternic in acelasi timp, adica IUBIREA. Si orice reactie zgomotoasa ar fi fost indecenta. Mai ales ca uneori sufletul ei se suprapunea peste al meu. Ca si cum as fi privit in oglinda.
Apoi au izbucnit aplauzele si ochii mei, ca si ai ei, inotau in lacrimi si mi se pusese un nod in gat si mi se muiasera picioarele si mi se parea ca palmele mele n-au destula forta sa multumeasca. Asa ca am multumit in gand si stiu ca m-a auzit asa cum a auzit pe fiecare din noi. Si am ramas fara grai. Toata seara.
Spectacolul asta este despre iubire. Iubire frumoasa, adanca, curata. Si mi-am dat seama ca o iubire adevarata, pe care ai simtit-o o data, ramane in sufletul tau pentru totdeauna. Am putut s-o simt din nou in seara asta desi o credeam trecuta de mult. E inca acolo, ghemuita in sufletul meu si o sa ma insoteasca mereu.
Si am inteles in sfarsit despre ce vorbea mama mea. Intr-adevar, cel mai frumos lucru care ti se poate intampla in viata asta e ...sa iubesti.
Cu plecaciune...MULTUMESC.


miercuri, 19 octombrie 2011

SA FACEM GALERIE !

Eu tare imi doresc de multa vreme sa ma implic in voluntariat ca asta simt eu ca as putea sa fac ce-l mai bine. Doar ca nefacand atata amar de vreme decat munca mea de zi cu zi m-am gandit  ca de fapt nu stiu sa fac nimic altceva si  cum sa ma duc eu la cineva care se ocupa cu voluntariatul si sa-i zic : As vrea si eu sa fac ceva , dar nu ma pricep la nimic...si nu prea am nici timp...de bani nu mai vorbesc...nu sunt nici prea sportiva...hmm... Si m-am simtit inutila.
Asa ca nu stiu daca as putea face parte dintr-o organizatie sau daca as putea sa fac  asta in mod constant, dar am inceput sa ma mobilizez in sensul asta si s-o iau incet, cu pasi mici. Ii urmaresc si eu pe oamenii mai "mari" si mai vizibili care imi plac si care ma inspira, accept provocari si ma las dusa catre drumul meu.
Unul din oamenii din bloggosfera care mi-e tare drag si pe care il urmaresc fix ca un invatacel in lumea asta noua pentru mine a online-ului e Chinezu . Si vad ieri pe blogul lui o postare tare faina. Cum ca o mana de bloggeri a acceptat provocarea de a juca un meci de baschet in scaune rulante cu echipa Fundatiei Motivation.
Si realitatea este ca eu am o mare admiratie pentru oamenii care isi depasesc limitele. Pentru oamenii care nu se dau batuti si care aleg sa traiasca normalitatea, si nu in limitele si prejudecatile impuse de o lume stramba si chinuita.  Si mi-e drag de ei ca-s oameni frumosi si de la care am multe de invatat.
Si m-am gandit atunci : Pfi sa fie de treaba ! De ce nu stiu eu baschet si nu sunt mai atletica ? Ca tare mi-ar fi placut sa particip la asa un eveniment cu asa oameni faini...Bine mai era si problema ca nici nu cred ca ma incadrez la categoria bloggeri chiar daca mai mazgalesc si eu din cand in cand pe prezentul blogg.
Si pe urma n-am mai fost la un meci de baschet din liceu. Mama, ce dor mi s-a facut ! Tare erau faine meciurile astea in liceu ! ( Hai Sava ! :))) )
Si indraznesc sa-l intreb pe Chinezu daca se pune si participarea in galerie. Si el zice ca se pune pe bune. Ca e important sa fi si in galerie.
Ei, nu ziceam eu ca pentru orice problema exista si o solutie ? Uite ca pot sa ma implic . Ca la facut galerie, slava Domnului, ma pricep si eu ! Si cred ca si voi ! Pai , hai, zic sa facem galerie ! Pentru ambele echipe !
Sambata, 22 octombrie 2011, intre 12.30 si 14.30 , pe arena Federatiei Romane de Baschet ( bulevardul Basarabia nr.39, sector 2, Bucuresti )
Ne vedem acolo !

luni, 17 octombrie 2011

SPOVEDANIE LA 36 DE ANI

Cuvintele de mai jos le-am scris la inceputul anului cand am implinit 36 de ani. M-am gandit sa vi le impartasesc si voua, celor ce treceti pe aici, ca sa ne cunoastem mai bine.
Daca stau si privesc lucrurile in ansamblu cred ca cel mai bine imi e cand constat ca traiesc. Pe de o parte ca sunt inca in viata si pe de alta parte ca mi se intampla lucruri. Mai bune , mai rele, dar se intampla. Traiesc intr-un stres continuu pentru ca asta mi-e felul. Sunt ingrozitor de empatica si uneori ma doare totul de parca toata durerea lumii trece prin mine. Dar ma si entuziasmez si emotionez cu fiecare lucru frumos pe care-l traiesc cei din jur.
Din fericire, in ultimul timp, toate temerile si grijile din familie si de la servici au fost echilibrate de minunile traite de mine sau de oamenii dragi.Toata mocirla din societatea in care traim ma sufoca. Ma simt uneori prinsa intr-o invalmasala nebuna in care nu mai am loc sa ma misc si mai rau nu mai am aer. Si eu sunt claustrofoba ! Pe de alta parte am realizat ca deschizandu-mi portile sufletului, zambind cu toata fiinta mea lucruri extraordinare se intampla !
Chestia e ca nu sunt pot fi un exemplu pentru multa lume pentru ca nu mi-am dorit niciodata mult ! Intreaga mea viata e mai mult introspecta , mai mult de cautare de sine ! Cred ca la un moment dat, foarte devreme, am ales sa ma dezvolt mai degraba spiritual.
Nu mi-am dorit niciodata o cariera, desi mi-am ales o meserie care imi place foarte mult si pe care o fac cu toata daruirea ! Pentru ca nu stiu sa fac lucrurile pe jumatate ! Pentru ca sunt ucigator de responsabila si pentru ca am fost invatata de mica , ca cel mai bine e sa poti dormi noapte bine ! Pentru ca s-a intamplat ca la locul meu de munca sa pot construi si sa lucrez pentru oameni ! Stiti care e diferenta intre un sef si un lider ? Seful zice " sa faceti !", iar liderul zice " sa facem!" . N-o sa pot fi niciodata sefa cu adevarat, dar cu siguranta am stofa de lider ! Pentru ca cred in puterea exemplului ! E singurul mod in care stiu sa-mi fac treaba ! Nu stiu sa-i indrum pe ceilalti decat facandu-mi eu cat mai bine treaba ! Constiinta muncii, constiinta profesiei nu sunt apanajele societatii in care traim , dar nu cred ca putem functiona altfel ! Daca macar un om din cei care au lucrat cu mine a inteles despre ce e vorba, daca macar unul imi va urma exemplul nu e inca totul pierdut ! Daca in fiecare echipa care face ceva impreuna exista macar un om care intelege cum sa-si faca treaba , tara asta mai are o sansa ! Pe moment sa nu moara, sper in viitor ... sa creasca !
Spiritul meu independent tanjeste dupa mai multa libertate ! Asta e singurul lucru legat de activitatea profesionala care ma ingradeste acum ! Mi-ar placea un program mai flexibil, dar stiu si eu daca as fi in stare sa ma disciplinez la fel ?
Nu mi-am dorit niciodata bogatii ! Jur ! Sigur ca nu am facut un juramant de saracie si din pacate nu pot trai fara bani , dar imi trebuie sa-mi achit darile, sa am bani pentru medicamentele lui Mimilo si putin , foarte putin pentru sufletul meu ( o carte, un bilet la teatru, un pahar de vin in oras cu prieteni,un dar pentru cineva drag ). Atata am si, dupa sufletul meu , nu-mi trebuie mai mult. M-am imbogatit in interior cu fiecare experienta traita, cu fiecare om pe care l-am cunoscut, cu fiecare primavara , cu fiecare zambet primit. Ma simt inca de 18 ani in ciuda timpurilor si in ciuda oamenilor.  Pe care de alfel ii iubesc nespus ! Si in acelasi timp mi-e ingrozitor de frica de oameni ! Pentru ca desi de cele mai multe ori reactionez instinctual, oferind fara sa astept nimic in schimb, imi pasa totusi de parerea oamenilor ! Asta e marea mea slabiciune ! Am nevoie de iubire ! Sub toate formele ei ! Nu , nu astept sa fiu iubita de toata lumea, dar micile dovezi de tandrete, de apreciere, de drag ma incarca si ma ajuta sa traiesc. O vorba, un gest, o privire , un zambet, o strangere de mana ma fac sa ma bucur de fiecare zi din viata mea. Si sa pot sa daruiesc din nou si din nou pentru ca asta ma face cu adevarat implinita !
Ieri a fost ziua mea. Si m-am simtit fericita ! Am primit intr-o zi cat pentru un an ! Oameni dragi, surprize incredibile si iubire ! Multa iubire ! Azi e prima zi din restul vietii mele si imi promit ca am sa fac tot posibilul sa nu schimb nimic din ce am bun si sa imbunatatesc ce e inca defect in mine !
Va multumesc sincer si din tot sufletul tuturor celor care existati in viata mea pentru ca sunteti si pentru ca sunteti ceea ce sunteti. Imi promit de asemenea ca voi incerca cu toata forta mea sa traiesc asa incat sa nu va dezamagesc niciodata ! Si cred cu tarie in ceea ce spun !
Asta sunt eu ! Puternica , cand e cazul si mai ales cand e vorba de altii, slaba de cele mai multe ori cand e vorba de mine ! Sentimentala, jucausa, idealista, severa uneori, fricoasa, emotiva , deschisa, curioasa, suspicioasa, vorbareata din cand in cand ,timida , comoda, muncitoare, calda, intelegatoare , empatica, nesigura , pozitiva ! Cate putin din fiecare , ca noi toti ! O persoana normala, banala chiar care a simtit nevoia azi sa va daruiasca o bucatica de suflet ! Din iubire si din recunostinta !
De ce am scris toate astea ? Pai uite asa ! Pentru ca asta simt si cred ca trebuie sa spui la timp ceea ce simti ! Fara teama si cu responsabilitate ! Curaj nu inseamna doar sa recunosti si sa punctezi  ce e rau ! Curaj inseamna si sa poti  sa spui " TE IUBESC !"

duminică, 16 octombrie 2011

OCTOMBRIE ROZ



 M-am tot gandit cum sa incep post-ul asta. Cum sa va fac sa simtiti cat de important e sa constientizati ca putem face ceva pentru noi? Cum sa va spun cat de draga mi-e viata si cate lucruri minunate pe care merita sa le traim depind de noi? Cat e de importanta gandirea pozitiva si bucuria de fiecare lucru, cat de mic din viata noastra care ne aduce in suflet un zambet ! Cat e de important sa fii sanatos ca sa poti vedea si simtii totul la valoarea exacta ! Da ! Sanatatea noastra e mai presus de orice ! Si uitam sa ne protejam si sa ne acordam sanse la viata ! Si eu fac asta ! In tavalugul asta de zi cu zi nu ma mai gandesc cat rau imi face tutunul, cat de inconstienta sunt cand as putea face un control de rutina si nu-l fac, cand ma enervez pentru un fleac care imi urca tensiunea ! Si incerc din rasputeri sa ma opresc cateodata si sa spun STOP ! Vreau sa fac ceva si pentru mine ! Si POT !

Luna octombrie este luna de informare si prevenire a cancerului de san la nivel mondial. 

Din intamplare sau nu am participat zilele astea la un curs de perfectionare cu tema Markeri Tumorali. Acum n-as vrea sa fac foarte tehnica aceasta postare, dar lucrand in domeniul medical si intalnind fel si fel de situatii si pacienti m-am deprins sa explic atunci cand am ocazia, termeni si practici medicale, cel putin la nivel de medicina de laborator ( care este domeniul meu) pentru ca am sentimentul ca pacientul roman e tratat de multe ori, la nivel de informatie, sub nivelul sau. Mi se pare important sa intelegi, atunci cand faci niste analize, de exemplu, pentru ce le faci, ce inseamna ele, ce informatii iti aduc si in ce conditii pot acestea sa te ajute. Asa ca am sa va spun macar ca markerii tumorali sunt produsi asociati tumorilor. Ca sunt unii secretati numai de celulele tumorii, dar cei mai multi si mai ales cei pe care ii efectuati ca analize in laborator sunt secretati si de celulele normale. Fiecare marker are o anumita specificitate de organ, dar nici unul nu poate fi utilizat ca metoda de diagnosticare deoarece nu are specificitate suficienta sau sensibilitate destula. Sensibilitatea unui marker se refera la capacitatea sa de a creste la o masa mica de tumora sau la o raspandire mica a tumorii. Astfel ca, in cea mai mare parte sensibilitatea e mai mare cand deja boala e in stadii avansate.
Ori asta mi s-a parut tulburator. E incredibil sa descoperi ca oricat de avansata e medicina in ziua de azi si in ciuda studiilor si cercetarilor nenumarate care se fac in lume, depistarea precoce a cancerului la san ( si nu numai) nu se poate face printr-o analiza in laborator. E inca o chestie de sansa. Si doar de informare si de constientizare. Pentru ca doar noi putem face ceva pentru noi in acest sens. Prin autocontrol lunar.
Statisticile nu sunt deloc in favoarea noastra :
-         la fiecare 3 minute, in lume, o femeie e diagnosticata cu cancer la san
-         1 din 8 femei din lume risca sa dezvolte cancer mamar
-         In intreaga lume, in fiecare an, apar 1,6 milioane de cazuri noi
-         Cancerul de san este a doua cauza de mortalitate in lume, la femei, dupa cancerul pulmonar
-         In Romania, anual sunt diagnosticate cu cancer la san 6000-7000 de femei
-         Sub 10 % din pacientele din Romania sunt diagnosticate in faza incipienta ( cu sansa maxima de supravietuire)

Acum cativa ani m-am intalnit cu aceasta problema in familia mea. Recunosc ca experienta m-a bulversat si m-a infuriat in egala masura. Pentru ca am inteles intr-un fel ca teama fata de aceasta boala poate fi fatala. Din fericire, Doamna din familia mea, Doamna pe care o iubesc tare si pe care o vreau langa mine multa vreme de acum inainte, a reusit sa lupte si sa invinga desi datele de pornire nu erau deloc incurajatoare. Pentru ca a asteptat mult prea mult pana sa ajunga la medic. Dar i-am inteles teama.
Cancerul mamar pentru o femeie este de doua ori mai greu de suportat pentru ca te mutileaza. Fizic si psihic. Daca supravietuiesti. De fapt, te mutileaza oricum si nu stii daca suprevietuiesti. Dar sansele cresc considerabil, si de a trai si de a nu trece printr-o mutilare daca avem grija de noi si ne autoexaminam lunar astfel incat, la cea mai mica suspiciune sa mergem la un control de specialitate.
De asemenea, rugati-va medicul ginecolog, cand mergeti la control sa va faca si un consult mamar. Daca ati trecut de 35 de ani faceti anual o echografie mamara si o mamografie. Ba chiar si sub 35 de ani ati putea face anual o echografie. Chiar daca medicul va spune ca nu e cazul daca nu aveti nici o suspiciune ( asa a patit prietena mea). Ok, recunosc ca nici eu nu am facut asta pana acum, dar promit s-o fac pana la sfarsitul anului.
In aceasta luna dedicata luptei impotriva cancerului la san, Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, cu sprijinul Roche Romania, Gral Medical si Europa FM a lansat o campanie de informare si responsabilizare in cadrul careia  femeile pot efectua ecografii mamare gratuite, în centrele Gral Medical din Ploieşti, Piteşti, Craiova, Focşani şi Bucureşti. De asemenea, pacientele care se programează, pentru această ecografie gratuită, pe perioada campaniei, o pot efectua şi după terminarea campaniei, până la sfârşitul anului 2011. Programările se pot face online pe site-ul www.invingemcancerul.ro sau la centrele Gral Medical din întreaga ţară.
Va recomand de asemenea “Programul social desfasurat la Centrul de Diagnostic al Afectiunilor Mamare Renasterea.”  in cadrul caruia categoriile sociale defavorizate beneficiaza de servicii gratuite, iar celelalte categorii pot avea consultanta medicala de specialitate la preturi foarte avantajoase.
Date de contact : Fundatia Renasterea pentru Educatie, Sanatate si Cultura
Str. Mihai Eminescu 44-48, Ap. 13, Et. 6,
Sector 2, Bucuresti
Tel : +40 21 212 0 212
Fax : +40 21 212 0 213
E-mail : contact@fundatiarenasterea.ro

Pot sa va mai spun ca 70% dintre pacientele care sunt diagnoasticate cu cancer mamar ajung la medic dupa autoexaminare. Asa ca da, conteaza si depinde de noi ! Si oricat ati fi de ocupate, oricat ati crede ca voua nu vi se poate intampla, schimbati-va mentalitatea ! Faceti ca grija fata de voi sa devina obisnuinta ! Convingeti-va si mamele, prietenele si colegele sa faca la fel ! Viata asta tare e frumoasa si daca in cazul asta tine si de noi sa ne-o prelungim zic s-o facem ! Mie mi-e mai usor sa exist in echipa, in comunitate ! Asa ca avandu-va alaturi chiar si in ideea de a avea mai mult grija de noi sunt sigura ca o sa fac si eu mai mult pentru mine !
 Sa fiti sanatoasa si …aveti grija de voi !

sâmbătă, 8 octombrie 2011

MIRCEA ANCA - un ACTOR pentru VIATA




De ce va scriu despre asta azi? Pentru ca m-am trezit cu gandul asta azi ! Oare eu pot sa fac un pic mai mult ?
Ati auzit cu siguranta despre lupta pe care o da actorul Mircea Anca cu boala. La televizor, in ziare sau pe FB. Daca totusi nu stiti inca despre asta va spun eu. Mircea Anca a fost diagnosticat anul trecut cu leucemie. Boala a fost tinuta sub control un timp, dar acum a explodat. Si e nevoie de un transplant de maduva. Mircea Anca nu e numai actor pe prima scena a tarii ci si regizor si profesor de actori. Asa ca oamenii din lumea asta, care ne da noua atata bucurie, s-au strans in jurul lui si vor sa-l ajute. Doar ca au nevoie de sprijin. Si au apelat si la noi. La public. La cel activ si la cel inactiv. La oricine ar putea da o mana de ajutor.
Sunt doua spectacole : Noi 4, la Green Hours, pe 9.10.2011, la ora 20.00 si Don Quijote, la TNB, pe 14.10.2011, la ora 19.00. Banii stransi din aceste doua spectacole vor fi depusi in contul lui Mircea Anca. Pentru ca el sa mai aiba o sansa la viata.
Pentru ca pana la urma e vorba de o viata. De fapt astea sunt pentru mine cuvintele cheie : actor si viata. Si combinatia asta are enorm de multe intelesuri. Pentru fiecare din noi.
In primul rand viata. Cu totii o iubim si cu totii o vrem. Avid. Cu disperare. Cu pofta. Pai daca toti o pretuim asa mult nu ne-am simtii mai vii, mai umani, mai adevarati contribuind la pastrarea uneia? V-ati gandit ca un gest de-al vostru v-ar putea da sens vietii? Ati contribui la salvarea unei vieti si asta v-ar asigura pentru totdeauna linistea ca nu ati trait degeaba.
Unii dintre voi imi vor spune, pe buna dreptate, ca nu aveti resurse sa ajutati pe cata lume are nevoie. Adevarat. Nu poti. Dar de fiecare data, pentru fiecare situatie, exista unii dintre noi care pot. Prin rotatie. Azi apelez la cei care pot face asta pentru Mircea Anca. Puteti veni la unul din cele doua spectacole doar pentru a fi de ajutor. Sunt printre voi, stiu sigur, oameni care functioneaza asa. Cei mai pragmatici o pot face pentru ca vor primi pe loc, la schimb, energie si magie de la actorii care picteaza cu sufletul vise si povesti in cele doua spectacole.
Daca nu puteti ajunge la cele doua spectacole treceti pe la Green si lasati macar costul unui bilet. Imaginati-va ca iesiti intr-o seara la terasa si n-o faceti. Faceti in schimb acest dar vietii. Pentru Mircea Anca si pentru voi. Pentru implinirea voastra. Nu va gasiti va rog scuze precum ca n-aveti timp sau chef ! Cum sa n-ai timp sau chef pentru viata? Cum ar fi sa aveti o problema si cei din jur sa n-aiba timp sau chef de voi? Viata merita orice concesie, orice sacrificiu, orice efort. Ganditi-va la viata lui ca si cum ar fi viata voastra.
O sa-mi spuneti unii din voi ca pur si simplu nu aveti de unde. Si va cred . Va inteleg. Am sa va fac totusi o marturisire. Am sa ma dezbrac de tot in fata voastra si am sa fiu de-a dreptul indecenta. Venitul meu pe membru de familie ( care numara 2 persoane) este de 700 de lei pe luna. E mult? E putin ? E de …supravietuire. Am ales ca in aceasta luna, 100 de de lei din portia mea sa mearga spre Mircea Anca. Nu ma mai gandesc o clipa la mine . Si sunt sigura ca ma voi descurca. Pentru ca am certitudinea ca ma voi descurca. Pentru ca atunci cand daruiesti sincer, din suflet, cu credinta ca gestul tau e spre binele cuiva, vei primi inapoi inmiit. Vei primi forta sa o scoti la capat cu cat de putin. Asa ca cei care sunteti ca mine faceti ca mine. Si o sa fie bine. Al naibii de bine pentru toata lumea. Iar daca chiar nu puteti contribui cu nimic de data asta spuneti macar o rugaciune pentru ca cei care pot s-o faca sa nu se piarda pe drum. Si pentru ca actorul Mircea Anca sa se mai bucure de viata.
M-a mai pus pe ganduri un comentariu vazut pe FB, legat de campanile astea, in care o breasla “vizibila” sprijina pe unul de-al lor. Si se intreba cineva cum se simt oamenii necunoscuti, anonimi care trec prin aceeasi suferinta si al caror strigat de ajutor nu-l aude atata lume astfel incat sa mai poata avea o sansa? Presupun ca ingrozitor. Eu sunt o astfel de persoana. Daca mi s-ar intampla mie as muri probabil in tacere, singura, fara sa stie prea multa lume. Si totusi nu m-as considera mai putin norocoasa.  As avea speranta pana in ultimul moment. Pentru ca n-as avea cum sa stiu care mi-e destinul pana in ultima clipa. N-as avea cum sa stiu daca e doar o alta lectie de viata, pentru ca apoi sa merg mai departe imbogatita sau e ultima experienta a vietii mele. Si-atunci as spera. Pentru ca eu cred in destin. Cred ca fiecare parcurge drumul si etapele pe care trebuie sa le parcurga. Dar doar cu inima deschisa si cu credinta. Credinta in Cel de sus si credinta in ceea ce face. Si daca un om a ajuns intr-un mediu in care e mai vizibil, daca a parcurs etape care l-au scos in fata e pentru ca asa e soarta lui. E pentru ca la momentul de greutate maxima sa poata fi ajutat pentru ca asa trebuie sa se intample. Tine doar de noi sa ne ascultam instinctual si sa ne urmam drumul care ne duce acolo unde trebuie. Nimic nu e intamplator ! Trebuie doar sa fim mai atenti la noi si la cei din jur ! Fiti anonomi sau vizibili, dar nu indiferenti !
 Si nu sunt vorbe goale ! Eu le traiesc si de asta ma simt un om norocos !
 Si acum sa revin la …actor ! De ce v-am scris totusi azi despre asta ? Eu, care sunt un simplu spectator anonim din milioanele care exista ? Pentru ca, de cand ma stiu am iubit teatrul. Si teatrul inseamna in primul rand oameni. Iar eu am o dragoste imensa pentru actori si in special pentru actorii romani, evident. Si asta m-a facut sa devin pana in momentul de fata un spectator semi-profesionist ( nu ma mai simt amator, dar pana la profesionist mai am cale lunga). Si mi-e drag de oamenii astia din teatru, de actori ( si nu numai) de parca mi-ar fi familie. De fapt cam asa ii simt : ca pe o a doua familie a mea. Si nu mai pot trai fara ei si fara ceea ce primesc de la ei. Si de fiecare data cand un ACTOR a plecat sa joace pe scena de SUS am mai murit si eu un pic. Si mi-e teribil de dor de toti cei ce s-au dus. Si m-am gandit de multe ori cum as putea vreodata sa le multumesc. M-am gandit intr-un timp ca daca as putea, as inchiria o pagina dintr-un ziar cu circulatie mare. Sau un banner pus pe magazinul Unirea. In care sa le zic tuturor : MULTUMESC PENTRU CA MA TINETI IN VIATA ! Dar n-am putut.
Si deodata, azi am inteles ca pot in sfarsit sa va multumesc. Asa. Fiind alaturi de voi, actorii. Fiind alaturi de un ACTOR pentru VIATA.


P.S. Pentru cei care nu pot ajunge la spectacole si nici macar la Green pentru o contributie, dar vor si pot sa daruiasca ceva iata conturile a caror titular e Mircea Anca :

Cont RON: RO07BRDE441SV86709744410

Cont EURO: RO73BRDE441SV86711334410





joi, 6 octombrie 2011

DE PRIN VIATA


Linistea asta de unde vine ? Am mai crescut? M-am mai maturizat? Ma gandesc in fiecare clipa ca sunt un om norocos. N-am avut niciodata probleme majore. Am trecut prin intamplari mai grele sau mai putin grele, am avut momente cand mi se parea ca
m-am prabusit, au fost perioade stresante si dificil de trecut. Nu prea sunt genul care sa se planga. Ma face sa ma simt ridicola si am un simt al ridicolului destul de dezvoltat. Imi mai vars ofurile in fata oamenilor despre care cred eu ca ar putea sa inteleaga. Ar putea sa inteleaga ca problemele mele par uneori cele mai importante doar pentru ca sunt ale mele. In plus, de cate ori spun cu voce tare ce ma doare sau framanta imi dau seama, pe de o parte ca altii au probleme cu adevarat grave si apoi ca nimeni n-are nevoie de smiorcaielile mele. Oamenilor nu le plac semenii slabi. Asa ca atunci cand totusi spun ce ma doare e doar ca o forma de terapie, constientizata si asumata.
Pana acum am inteles ca cel mai tare ma doare suferinta cuiva apropiat. Pentru care am sentimente puternice. Ma panichez si ma simt in acelasi timp frustrata de neputinta. Neputinta de a actiona. Neputinta de a usura povara celuilalt. Si din pacate nu prea pot gestiona felul in care reactionez. Devin dura si par insensibila. Pare ca nu-mi pasa desi pe dinauntru sunt ca o furtuna. Sau ca in furtuna.
Da. Asta e handicapul meu emotional. Nu stiu sa arat simpatie celor mai dragi oameni atunci cand le e cel mai greu. Nu stiu sa incurajez. Ma simt falsa si inutila. Pentru ca mi se face frica.Ingrozitor de frica.
Acum e un astfel de moment. Si parca ceva s-a schimbat. Am fost in stare sa actionez si parca am fost un pic mai blanda. 50 % a venit in mod firesc. Restul a fost controlat. Dar e un pas inainte. Important pentru mine. Asa ca ma intreb din nou. De unde vine linistea asta care a luat macar si in mica masura locul fricii ? 


duminică, 2 octombrie 2011

MAGAZINUL DE SINUCIDERI sau CE-AM MAI CITIT


      Sunt o persoana cu simtul umorului. Ba chiar mai mult de atat, imi place foarte mult sa rad. Gust in general glume pe mai toate subiectele atat timp cat nu sunt de prost gust, iar eu cel mai mult glumesc pe seama mea. Si totusi mi-am dat seama in timp ca sunt cateva subiecte pe seama carora mi-e foarte greu sa glumesc : boala, necazul altuia si …moartea. Si nu pentru ca “nu se face”(nu ma dau eu asa “morala” ), ci pentru ca pur si simplu organic ma blochez. Cel mult zambesc, dar si zambetul ala il simt ca pe un rictus . Mi se zbarleste parul si mi se strange stomacul. Nu pot.



Asa ca atunci cand am ales cea de-a doua carte din Colectia Strada Fictiunii de la Grupul Editorial All pentru Campania “Doneaza citind. Intra in Clubul defictiune ALL “ m-am supus unui test de rezistenta sau mai bine zis de …calire. 



Este vorba de “Magazinul de sinucideri” a lui Jean Teule. Cartea are umor, asta e cert. Umor negru si de buna calitate, ceea ce l-a facut usor de inghitit. In plus, cartea mi-a intarit crezul meu adanc ca in orice lucru rau exista si ceva bun. Si asta chiar ca mi-a facut lectura mai usoara. Dar e la fel de adevarat ca si in orice lucru bun exista ceva rau…
Candva, in viitor, in Cartierul Religiilor Uitate, intr-o cladire ce a fost odata o biserica (“sau o capela sau o moschee sau un templu …nimeni nu-si mai aduce aminte”), familia Tuvache conduce “Magazinul de sinucideri”. Toti membrii familiei poarta numele unor sinucigasi celebri si desi fiecare portret iti infatiseaza oameni atat de urati sufleteste, atat de goi de sentimente si de umanitate, desfasurarea scenelor ( pe parcursul a mai multor ani) si evenimentelor m-au facut sa am fata de ei un sentiment de toleranta si chiar de simpatie. Parintii Tuvache, traind cu convingerea ca viata e doar o continua dezamagire si deci trebuie terminata cat mai repede vand articole utile sinuciderilor. Si se pare ca marfa lor prinde extrem de bine intr-o lume trista, depresiva, in care numarul celor care vor sa-si puna capat zilelor este in continua crestere.  Aici trebuie sa marturisesc ca imaginatia lui  Jean Teule in materie de macabru m-a impresionat. Actul sinucigas devine o adevarata arta. O sa va dau doar o mostra ca sa intelegeti despre ce vorbesc.
Una din marfurile magazinului sunt mastile create de fiul cel mare al familiei pentru clientii slabi de inima. Acestea sunt atat de inspaimantatoare la privit incat clientului i se asigura un infarct …bine platit. Intr-una din zile, un client intra in magazine si primind de la patroana o astfel de masca incepe sa rada si sa se minuneze de cat de caraghioasa e aceasta :
– Aha ! Da’ ce moaca de cretin ! Si ce ochi are ! Bu-hu-hu ! Si ce nas ! Ia uite ce nas poate sa aiba…Nu e posibil asa ceva !
………………………………………………………………………………………….
- Cum sa traiesti cu moaca asta ? Pai fuge toata lumea de tine! Ha-ha! Si femeile ? Se apropie vreo femeie de tine cand arati in felul asta ? Ha-ha-ha! Nici un caine n-ar sta ! Ce caine ? Nici un sobolan!
……………………………………………………………………………………………..
-         Vreti sa mai vedeti si altele? ii propune Lucrece
-         Nu, una mai rea ca asta sigur n-aveti. Ha, ha ! Ce idiot, ce idiot!.............Aoleu,inima! Ha-ha-ha-ha…Da’ ce mutra de bou are ! Ha!
Se face pamantiu la fata si venele i se umfla. Cu mana gheara pe piept, se prabuseste pe podea, latrand inca la masca :
-         Vai de capu’ tau !
Mishima se ridica si face socoteala :
- Inca unul…Dar ce-au mai inventat baietii?
Lucrece se intoarce spre el si ii arata masca. E o fata alba de plastic, neutral, pe care Vincent si Alan au lipit o oglinjoara. “


Cei doi copii mai mari ai familiei , indoctrinati cu sentimente de autodistrugere sunt demni de mila. Isi ajuta parintii in afacere, mai de voie, mai de nevoie, dar eu personal am perceput cate un strigat de ajutor in fiecare gest al acestora.
Dar dupa cum va spuneam, in fiece lucru rau exista si ceva bun. In familia Tuvache, acest bun se numeste Alan si e mezinul familiei. In ciuda uraciunii din jur, in ciuda cruzimii parintilor, Alan e un copil vesel, generos, cu suflet bun si cald, care vede doar lumina din intunericul in care traieste. Prin optimism, tandrete, bucurie, prin cantec si atentia acordata celor din jur, el reuseste sa transforme in cativa ani “Magazinul de sinucideri” in restaurantul “ La Ce-i bun nu moare”, convingandu-si pe rand, fratii, clientii, mama si in cele din urma si tatal ca viata ne e data ca sa ne bucuram si ca oricine poate fi fericit. Felul in care se furiseaza binele in carte e scris cu mare maiestrie. Simti parca, cum mijeste de ziua si cum soarele explodeaza la rasarit aducand iubire, incredere, caldura si zambet.
 
Deznodamantul a fost pentru mine neasteptat si am sa va spun doar ca se refera la reversul medaliei si anume ca totusi, in orice bine exista si un rau, dar asta e parerea mea. Ar putea fi despre sacrificiu, despre misiunea fiecaruia in aceasta viata sau pur si simplu o ultima gluma a autorului. Eu insa nu cred.

Un alt lucru extrem de interesant la aceasta carte este faptul ca e construita, in mare masura, din intertext. Autorul a inserat in textul lui versuri din Florile raului de Charles Baudelaire, poeme de Louis Aragon si fragmante din eseul lui Antonin Artaud- Van Gogh,sinucisul societatii. Nu exista insa o semnalare grafica a intertextului asa ca pentru iubitorii de literatura ar putea fi si un puzzle de descifrat , in cautarea fragmentelor sus mentionate.

Cartea se citeste repede si usor si de fapt ia in ras slabiciunile lumii in care traim. Are umor si sensibilitate. E o carte inteligenta, optimista si lucida pe care va invit s-o cititi.
Nu recomand insa aceasta carte celor depresivi si celor lipsiti de simtul umorului ! :)


Va reamintesc ca un comentariu la aceasta postare, referitoare la carte, aduce o  alta carte donata de 
Grupul Editorial ALL catre cineva care nu-si permite bucuria de a citi !