Strada pustie, doar cu oameni ghiciti prin umbre, la adapost
de ploaie…doar cu apa cazand din cer si din amonte…perdea calduta si uda de
racoare…Totul pe ritm alert, sustinut, amestec de bucurie de natura si grija de
siguranta…mereu cele doua in balanta…Vad tramvaiul venind spre statie si alerg sa fiu pe refugiu inainte ca el sa
opreasca….In acest timp simt puternic, naucitor miros de levantica…nu e prima
oara cand parfumul asta vine la mine de nicaieri…”Iar am halucinatii olfactive”
imi zic si mai trag o data adanc in plamani ploaia cu miros de lavanda. Ma sui
in tramvai si un cos mare cu levantica innobila interiorul metalic.Cei cativa
calatori pareau prinsi de asemenea intr-o vraja, tintuiti intr-un tramvai fara
timp si spatiu, cu zambete si inimi deschise spre eternitate…Raman cu ochii si
gura marite de uimire privind cosul cu flori de lavanda in timp ce mirosul ma
purta deja pe campii Provensale…”Miroase frumos, nu-i asa?” imi zice barbatul
care tinea cosul la picior, zambindu-mi si intinzandu-mi buchetul ca si cum il
pastrase special pentru mine. ”Da…l-am simtit de departe, baigui eu”
Acum, in toata casa miroase a lavanda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu