 |
Prima mea intalnire cu Braila culturala…zi geroasa si alba
de 1 februarie…coala alba de zapada marginita de siluetele de dantela neagra
ale copacilor hibernanzi imi sterge de pe retina, in 3 ore si jumatate imaginea blocurilor si a neoanelor colorate
din Bucuresti…pare trecerea prin tunelul luminos catre o alta lume care s-a
dovedit a fi de data aceasta Teatrul Maria Filotti din Braila.
Directorul Lucian Sabados ne intampina ca o gazda
desavarsita ce este. Ne dezmorteste mai intai cu cafea fierbinte pentru a ne
incalzi apoi cu povesti despre teatru, despre Braila veche si despre noua
premiera “Leonce si Lena” de Georg Buchner in regia lui Vlad Cristache. Si cu
cat drag ne vorbeste despre cum s-a ridicat spectacolul, despre oamenii care au
colaborat la aducerea in fata noastra a noului nascut…Vlad Cristache ( regie),
Vladimir Turturica ( scenografie), Adi Bulboaca ( foto), Ionut Visan, Corina
Bors, Constantin Cojocaru ( actori din distributie). Pe mine ma prinde repede
entuziasmul directorului si abia astept sa vad premiera. Pana atunci mai ramane
insa putin timp pentru turul teatrului adresat mai ales celor asemeni mie
aflati acolo prima oara. Pe cuvant ca
macar si pentru atat merita sa faceti o vizita pana la Braila…Cladirea asta in care traieste teatrul
Maria Filotti e un vis…o poveste cu printi si printese, cu conduri fermecati, cu
trasuri si mistere ascunse si stiute doar de colonade si de stucaturile ce
imbraca peretii…
Apoi intram in sala…Leonce si Lena…un spectoacol atat de
potrivit zilei de azi…lumea in care e incadrata povestea e lumea in care traim
noi…alienata, grotesca, ajunsa la absurd…o lume in care elementul central e
“telefonul” , o lume in care violenta devine un fel de obisnuinta, o lume in
care atitudinea este de “privitor ca la teatru”…
Si in miezul acestei pierderi generale de identitate, de
vis, de speranta…o lume mica, un univers personal drept colac de salvare…o
cristalida din care inca poate iesi un fluture…lumea personala in care
predomina jocul si iubirea…sau mai degraba inocenta, bucuria, mirarea…singurele
din care se mai poate naste iubirea…iubirea ca”esuare”, ca unic suport de
supravietuire intr-o lume iesita de pe orbita…
Replica mea preferata…”Leonce, esti nebun?”intreaba Rozeta …
“Slava Domnului ! “ raspunde Leonce.
 |
| Foto: Adi Bulboaca |
Nu-mi place mie sa devoalez ce se intampla intr-un spectacol
pentru ca surpriza si trairea fiecaruia sa fie “virgina” asa cum a fost si a
mea…o sa va spun doar ca Vlad Cristache reuseste inca o data sa-si conduca cu
maiestrie actorii catre subtilitati ale sensibilitatii si ale bucuriei de joc
si sa puna cu ingeniozitate, fata in fata cele doua alternative de viata…pe cea
rigida, inregimentata in prostie si obedienta si pe cea a libertatii
interioare, a pastrarii eu-lui in joc si bucurie ( frumoasa alternativa
balonului galben la telefonul sacaitor care incearca sa ne
controleze viata).
 |
| Foto: Adi Bulboaca |
 |
| Foto: Adi Bulboaca |
Puteti sa mai vedeti la momentul asta inca doua
spectacole regizate de Vlad Cristache, in Bucuresti : Uratul de Marius von
Mayenburg la Teatrul de Comedie si Volpone dupa Ben Jonson la Teatrul Mic
Si trebuie sa va mai spun, asa, nemeritat de scurt ca actorii sunt
minunati. Ei, da…nu am alt termen…nu-s critic de teatru ci spectator…dar cand
zic minunati chiar vorbesc serios. A fost o desfatare sa-i revad pe Ionut Visan
( Leonce) si pe Constantin Cojocaru ( Valerio) intr-un cuplu scenic care m-a
facut sa cred pentru o clipa ca au fost nascuti ca sa joace impreuna. Scenele lor au savoare, sensibilitate si
tandrete…umorul si sinceritatea te prind si te fac admirator pe viata al celor
doi.
 |
| Foto : Adi Bulboaca |
I-am descoperit cu placere pe Corina Bors ( Lena),
Ramona Ginga ( Guvernanta) si pe Valentin Terente ( Regele) incadrati perfect
in poveste si redand rotund si clar, fiecare, caracterul si simbolul
personajului pe care-l imbraca ( inocenta, pofta de viata, alienare).
 |
| Foto: Adi Bulboaca |
Una peste alta, un spectacol viu, sensibil si jucaus asezonat cu muzica live (interpretata la pian de Cornel Cristei) care-ti
lasa la final sentimentul usurator ca
zambetul si iubirea, pe care fiecare le avem la indemana sunt
alegerile cele mai potrivite pentru a
trece cu bine prin viata.
Eu la primavara ma intorc la Braila. Ce-ar fi sa mergem impreuna?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu