duminică, 2 februarie 2014

JURNAL DE SPECTATOR : LEONCE SI LENA LA BRAILA




Prima mea intalnire cu Braila culturala…zi geroasa si alba de 1 februarie…coala alba de zapada marginita de siluetele de dantela neagra ale copacilor hibernanzi imi sterge de pe retina, in 3 ore si jumatate  imaginea blocurilor si a neoanelor colorate din Bucuresti…pare trecerea prin tunelul luminos catre o alta lume care s-a dovedit a fi de data aceasta Teatrul Maria Filotti din Braila.
Directorul Lucian Sabados ne intampina ca o gazda desavarsita ce este. Ne dezmorteste mai intai cu cafea fierbinte pentru a ne incalzi apoi cu povesti despre teatru, despre Braila veche si despre noua premiera “Leonce si Lena” de Georg Buchner in regia lui Vlad Cristache. Si cu cat drag ne vorbeste despre cum s-a ridicat spectacolul, despre oamenii care au colaborat la aducerea in fata noastra a noului nascut…Vlad Cristache ( regie), Vladimir Turturica ( scenografie), Adi Bulboaca ( foto), Ionut Visan, Corina Bors, Constantin Cojocaru ( actori din distributie). Pe mine ma prinde repede entuziasmul directorului si abia astept sa vad premiera. Pana atunci mai ramane insa putin timp pentru turul teatrului adresat mai ales celor asemeni mie aflati acolo  prima oara. Pe cuvant ca macar si pentru atat merita sa faceti o vizita pana la Braila…Cladirea asta in care traieste teatrul Maria Filotti e un vis…o poveste cu printi si printese, cu conduri fermecati, cu trasuri si mistere ascunse si stiute doar de colonade si de stucaturile ce imbraca peretii…

Apoi intram in sala…Leonce si Lena…un spectoacol atat de potrivit zilei de azi…lumea in care e incadrata povestea e lumea in care traim noi…alienata, grotesca, ajunsa la absurd…o lume in care elementul central e “telefonul” , o lume in care violenta devine un fel de obisnuinta, o lume in care atitudinea este de “privitor ca la teatru”…
Si in miezul acestei pierderi generale de identitate, de vis, de speranta…o lume mica, un univers personal drept colac de salvare…o cristalida din care inca poate iesi un fluture…lumea personala in care predomina jocul si iubirea…sau mai degraba inocenta, bucuria, mirarea…singurele din care se mai poate naste iubirea…iubirea ca”esuare”, ca unic suport de supravietuire intr-o lume iesita de pe orbita…
Replica mea preferata…”Leonce, esti nebun?”intreaba Rozeta … “Slava Domnului ! “ raspunde Leonce.

Foto: Adi Bulboaca

Nu-mi place mie sa devoalez ce se intampla intr-un spectacol pentru ca surpriza si trairea fiecaruia sa fie “virgina” asa cum a fost si a mea…o sa va spun doar ca Vlad Cristache reuseste inca o data sa-si conduca cu maiestrie actorii catre subtilitati ale sensibilitatii si ale bucuriei de joc si sa puna cu ingeniozitate, fata in fata cele doua alternative de viata…pe cea rigida, inregimentata in prostie si obedienta si pe cea a libertatii interioare, a pastrarii eu-lui in joc si bucurie ( frumoasa alternativa balonului galben la telefonul sacaitor care incearca sa ne controleze viata).

Foto: Adi Bulboaca
Foto: Adi Bulboaca
 Puteti sa mai vedeti la momentul asta  inca doua spectacole regizate de Vlad Cristache, in Bucuresti : Uratul de Marius von Mayenburg la Teatrul de Comedie si Volpone dupa Ben Jonson la Teatrul Mic

Si trebuie sa va mai spun, asa, nemeritat de scurt ca actorii sunt minunati. Ei, da…nu am alt termen…nu-s critic de teatru ci spectator…dar cand zic minunati chiar vorbesc serios. A fost o desfatare sa-i revad pe Ionut Visan ( Leonce) si pe Constantin Cojocaru ( Valerio) intr-un cuplu scenic care m-a facut sa cred pentru o clipa ca au fost nascuti ca sa joace impreuna.  Scenele lor au savoare, sensibilitate si tandrete…umorul si sinceritatea te prind si te fac admirator pe viata al celor doi. 

Foto : Adi Bulboaca

 I-am descoperit cu placere pe Corina Bors ( Lena), Ramona Ginga ( Guvernanta) si pe Valentin Terente ( Regele) incadrati perfect in poveste si redand rotund si clar, fiecare, caracterul si simbolul personajului pe care-l imbraca ( inocenta, pofta de viata, alienare).

Foto: Adi Bulboaca
Una peste alta, un spectacol viu, sensibil si jucaus asezonat cu muzica live (interpretata la pian de Cornel Cristei)  care-ti lasa la final sentimentul usurator ca  zambetul si iubirea, pe care fiecare le avem la indemana sunt alegerile  cele mai potrivite pentru a trece cu bine prin viata.

Eu la primavara ma intorc la Braila. Ce-ar fi sa mergem impreuna?