Follow by Email

miercuri, 21 decembrie 2011

STRADA CARE MA LOCUIESTE



Update decembrie 2012 : desi scrise anul trecut, gandurile de aici au continuitate...vin din trecut si merg inainte odata cu mine...eu sunt si azi si sunt si ele. Azi, stiu mai mult si simt mai altfel. Ceva mai multa furie pentru ca am inteles. Ceva mai putina rusine pentru ca eu am mai schimbat cate ceva. Ma voi intoarce insa mereu, cat voi fi si-mi va fi cu putinta la multumire. Multumesc Diana Alexandra Donea !




 Craciunul este sarbatoarea mea favorita. Cumva, atunci, am mai multa liniste, optimismul ma copleseste si deschiderea spre ceilalti este la cote maxime. Craciunul e pentru mine si un fel de rascruce. Intre trecut, prezent si viitor. Imi place deopotriva sa-mi amintesc Craciunurile trecute, sa ma bucur de cel prezent si sa sper la viitorul. Sentimentul care ma locuieste in perioada asta de sarbatoare e mai ales una de bucurie. Mirosul de sarmale, cozonac si portocale, colindele, bradutul, decoratiunile. Sunt categoric fanul lor. Nimic in exces ( bine, poate putin decoratiunile-am si eu o slabiciune, ce vreti ?), dar cate un pic din fiecare. Exista insa undeva, adanc in mine, un sentiment mai greu. E ca un moment de reculegere. O sa existe mereu. Pentru ca, pentru mine, sarbatorile de Craciun aduc si amintirea evenimentelor din decembrie 1989. Si nu toate amintirile sunt vesele. Si mai ales dara acestor amintiri, trecuta prin ani a adus cu ea si alte sentimente.
Acum trei ani, dupa ultimele alegeri m-am simtit total scarbita. Iar ce a urmat alegerilor propriu-zise n-a facut decat sa ma duca intr-o stare de greata cronica. Am devenit dependenta de metroclopramid. Si credeti-ma, nu erau carnatii sau sarmalele de vina. Craciunul meu in anul ala parea compromis ca stare. De aceea, cand au inceput comemorarile revolutiei din decembrie  m-a cuprins o jena…nu,  o rusine cumplita fata de oamenii aceia care murisera cu 19 ani in urma , fata de familiile lor .
Si o spun la modul cel mai serios si mai constient. Si am simtit nevoia ca macar in rugaciunile mele sa cer iertare pentru ca am lasat prin comoditatea mea si prin multe altele sa se ajunga aici. Am simtit nevoia sa ma adresez cuiva, sa cinstesc un nume si m-am intors in ani, la momentul care m-a marcat si m-a impresionat profound.La momentul in care mi s-a schimbat viata.
Ianuarie 1990. A reanceput scoala. Intr-o alta lume, in alte conditii.Deodata totul s-a rasturnat. Altele sunt discutiile, optiunile, opiniile. In esenta totul e bucurie. Am acces la tot ce conteaza pentru varsta mea. Am familia alaturi. Am prietenii, muzica, cartile, concertele, LIBERTATE. Dar vestea ca toate acestea au avut un pret concret a scurtcircuitat pentru o clipa totul. Umbra mortii trecand atat de aproape de mine, pentru prima oara, m-a pus pe ganduri. M-a intristat si m-a durut.
Pe ea o stiam doar din vedere.Dar n-am s-o cunosc niciodata. Nu s-a mai intors la liceu. A ramas in celalalt timp visand doar, probabi, la ce traiesc eu acum.O vesnica adolescenta. Flori, lumanari si  o fotografie pe o banca. Am ajuns apoi si la cimitir . O unda, un simt necunoscut m-a purtat direct in fata aceleiasi fotografii din care imi zambea fericit simbolul vietii mele viitoare.
Decembrie 2008.Am lasat totul in urma. Am crescut, am trait si din pacate …aproape am uitat . Imi amintesc vag chipul, dar am uitat numele si vreau sa mi-l amintesc. Mereu de azi inainte. Mereu in rugaciunile mele.
Caut nume ale eroilor revolutiei, elevi morti atunci, dar nu gasesc nimic pe net.
Incerc sa gasesc pe siteul liceului o informatie despre asta. Nimic. Ce? Era normal sa existe? Trimit un mail si mi se raspunde : “ Nu avem informatii despre moartea unei eleve a liceului in timpul revolutiei . Stim insa ca a existat o victima a mineriadei.” Mi se promit insa investigatii suplimentare dupa anul nou.
 Primesc intr-adevar informatiile. DONEA DIANA ALEXANDRA. Eleva in clasa a XII a P,diriginta prof. Popa Lucia. “Nu stiu circumstantele in care a murit, dar in acte figureaza data de 22 decembrie.” Asa imi explica doamna secretara.
DONEA DIANA ALEXANDRA. Dumnezeu sa te odihneasca si te rog sa ma ierti. Sa ma ierti ca nu m-am mai gandit la tine. Ca nu m-am gandit deloc la tine.Ca nici macar la mine nu m-am gandit mereu. Incearca sa nu lacrimezi prea tare privind de acolo de sus. Nici de neputinta, nici de mila, nici macar de ciuda. Roaga-te pentru mine, pentru noi, pentru ca vesnicia pe care ne-ai daruit-o sa nu fi fost irosita.
Deschid Google si dau search la numele pe care am sa-l port de acum cu mine“ Acum o sa gasesc mai multe despre ea “ imi spun si inima imi bate tare  si mainile mi-au transpirat de emotie.Vreau sa stiu tot. Cand era nascuta. Ce voia sa faca in viata. Ce-i placea sa manance, sa citaesca, sa asculte.Cum a murit. Cat mai mult. Sa pot povesti mai departe despre ea. Sa recuperez toti anii pierduti.
Si-mi apare: DONEA DIANA ALEXANDRA – Wikipedia. Incredibil! Chiar exista informatii despre ea. ENTER.
Citesc : “DONEA DIANA ALEXANDRA – o strada in sectorul 4 din Bucureti”
ATAT.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu