Follow by Email

marți, 25 octombrie 2011

RAMAS BUN, MAESTRE !

Eu stiu doar sa mazgalesc ganduri si sentimente. Ale mele.
Si azi mi-a fost greu s-o fac. A fost o zi plina. O zi in care un ochi a ras si celalalt a plans. Voiam sa va povestesc  despre cum am fost crescuta eu cu drag de Rege. Dar pentru ca mi-e sufletul trist am sa va povestesc cum am fost crescuta eu cu drag de Liviu Ciulei. De Domnul Liviu Ciulei.
Pana in 1989, pentru mine, Domnul Ciulei era o legenda. Un basm. Bunicii mei imi povesteau, multi ani dupa ce vazusera spectacolele montate de el, despre emotia simtita, despre bucuria ca au trait asa momente..."Cum va place"..."Opera de trei parale"..."Furtuna"... M-a impresionat enorm ce-mi transmiteau ei. Cum vedeam ca li se lumineaza fata rememorand acele clipe Cum imi dadeau detalii despre decor si costume. Despre monologuri si actori. Si asa am prins drag si am invatat ca Domnul Liviu Ciulei e un mare artist al Romaniei ale carui opere viitoare  eu n-am sa am ocazia sa le gust vreodata.
Eram fericita insa ca am reusit sa vad la Cinemateca "Valurile Dunarii" si "Padurea spanzuratilor" ( unul din cele mai bune filme romanesti ever, dupa parerea mea ) si aveam  un respect imens pentru acest magician al artelor frumoase.



Cand a revenit sa monteze la Bulandra in 1991 a fost pentru mine o adevarata sarbatoare. Nu exagerez cu nimic. Imi amintesc ca ieri cat am fost de fericita ca am prins un loc in ultimul rand la "Visul unei nopti de vara". Si apoi la "Desteptarea primaverii".
"Visul..." . "Visul..." a fost spectacolul care a schimbat ceva in mine. Ma vad si acum in sala. Decorul rosu...indragostirea pentru totdeauna de Oana Pellea ( Hermia)...Puck ( Anca Sigartau)...Fundulea ( Victor Rebengiuc). Cred ca tot spectacolul am stat cu gura cascata. Si asa mi-a intrat teatrul in sange...si m-am atasat total de Teatrul Bulandra ( in anul acela am vazut toate piesele din stagiunea Teatrului Bulandra). Si recunosc ca nu pot, oridecate ori vad o montare a Visului, sa n-o compar...sufleteste, cu experienta de atunci. Sunt doar un simplu spectator si om pe deasupra asa ca masura lucrurilor pentru mine o da ...simtirea.
Au trecut multi ani de atunci, dar iubirea pentru teatru si pentru Bulandra au ramas. La fel si sentimentele pentru domnul Ciulei : respect, admiratie, drag, recunostinta. Nu exagerez cu nimic spunand ca l-am perceput intotdeauna ca pe un Patriarh al teatrului romanesc.
Acum cativa ani m-am gandit sa le fac un cadou celor mai apropiate prietene ale mele de 8 martie. Sa ne serbam noi intre noi de ziua femeii. Si cum puteam s-o facem mai bine decat mergand la teatru ? Asa ca am luat bilete la Sase personaje in cautarea unui autor. La Bulandra. Regia Liviu Ciulei.
Cadoul s-a dovedit mult mai mult decat ne-am asteptat. Pentru ca in fata noastra, chiar in fata noastra statea insusi Maestrul.
Vedeti voi, mie mi-a fost intotdeauna frica de "prea tarziu". Asa ca am hotarat la un moment dat ca oridecate ori voi avea ocazia sa-mi exprim sentimentele, fie ele de multumire, de drag sau de recunostinta s-o fac. Si mi-am jurat, ca oricat de greu o sa-mi fie sa-mi inving timiditatea si oricat de penibila as putea sa par in ochii celor din jur, oricand voi avea ocazia s-o fac fata de un artist care mi-a daruit vreodata o clipa de fericire, am s-o fac. Si am facut-o. M-am dus frumos la Domnul Ciulei, mi-am cerut scuze ca-l deranjez, i-am spus ca-l respect enorm si ca-i multumesc pentru spectacole si l-am rugat sa-mi dea un autograf pe programul spectacolului.





Si asta o sa ramana micul meu moment de gratie, concret, palpabil dincolo de toata amintirea emotiilor si bucuriilor din timpul spectacolelor.
Ma veti intreba unii din voi : si ? ce-i cu asta ? la ce-ti ajuta acum ? Pai imi ajuta. Imi da bucurie. Si emotie. Oridecate ori rememorez momentul in care Marele Liviu Ciulei mi-a zambit bland si cald si mi-a strans mana si m-a intrebat cum ma numesc. Si mi-ajuta sa-mi amintesc cat de fericita am fost. Nu numai sa fiu contemporana cu un titan, nu numai sa am imensa bucurie de a-i vedea spectacolele, dar sa am si onoarea de a fi fost o data in viata fata in fata cu el. Cu o parte din istoria teatrului. Si nu orice parte ci una din cele mai de pret.
Azi am mai murit un pic. Si nu mai am spectacolele sa le revad. Si nici nu vor mai urma altele. Am doar un colt de program cu o semnatura. Dar oridecate ori trec mana peste acest colt de hartie o lume intreaga mi se desfasoara sub ochi : personaje, decoruri, sentimente si deasupra lor un zambet bland si cald.
Ramas bun , Maestre !







Un comentariu:

  1. Ce fain....imi amintesc si eu seara aceea de 8 martie, piesa si, evident...emotiile intalnirii cu Liviu Ciulei.

    Eu marturisesc ca cel mai drag mi-a devenit dupa ce am citit "La vie en rose", cartea despre viata lui Clody Bertola :)

    Te pup si imbratisez cu drag

    G

    RăspundețiȘtergere