Follow by Email

duminică, 2 octombrie 2011

MAGAZINUL DE SINUCIDERI sau CE-AM MAI CITIT


      Sunt o persoana cu simtul umorului. Ba chiar mai mult de atat, imi place foarte mult sa rad. Gust in general glume pe mai toate subiectele atat timp cat nu sunt de prost gust, iar eu cel mai mult glumesc pe seama mea. Si totusi mi-am dat seama in timp ca sunt cateva subiecte pe seama carora mi-e foarte greu sa glumesc : boala, necazul altuia si …moartea. Si nu pentru ca “nu se face”(nu ma dau eu asa “morala” ), ci pentru ca pur si simplu organic ma blochez. Cel mult zambesc, dar si zambetul ala il simt ca pe un rictus . Mi se zbarleste parul si mi se strange stomacul. Nu pot.



Asa ca atunci cand am ales cea de-a doua carte din Colectia Strada Fictiunii de la Grupul Editorial All pentru Campania “Doneaza citind. Intra in Clubul defictiune ALL “ m-am supus unui test de rezistenta sau mai bine zis de …calire. 



Este vorba de “Magazinul de sinucideri” a lui Jean Teule. Cartea are umor, asta e cert. Umor negru si de buna calitate, ceea ce l-a facut usor de inghitit. In plus, cartea mi-a intarit crezul meu adanc ca in orice lucru rau exista si ceva bun. Si asta chiar ca mi-a facut lectura mai usoara. Dar e la fel de adevarat ca si in orice lucru bun exista ceva rau…
Candva, in viitor, in Cartierul Religiilor Uitate, intr-o cladire ce a fost odata o biserica (“sau o capela sau o moschee sau un templu …nimeni nu-si mai aduce aminte”), familia Tuvache conduce “Magazinul de sinucideri”. Toti membrii familiei poarta numele unor sinucigasi celebri si desi fiecare portret iti infatiseaza oameni atat de urati sufleteste, atat de goi de sentimente si de umanitate, desfasurarea scenelor ( pe parcursul a mai multor ani) si evenimentelor m-au facut sa am fata de ei un sentiment de toleranta si chiar de simpatie. Parintii Tuvache, traind cu convingerea ca viata e doar o continua dezamagire si deci trebuie terminata cat mai repede vand articole utile sinuciderilor. Si se pare ca marfa lor prinde extrem de bine intr-o lume trista, depresiva, in care numarul celor care vor sa-si puna capat zilelor este in continua crestere.  Aici trebuie sa marturisesc ca imaginatia lui  Jean Teule in materie de macabru m-a impresionat. Actul sinucigas devine o adevarata arta. O sa va dau doar o mostra ca sa intelegeti despre ce vorbesc.
Una din marfurile magazinului sunt mastile create de fiul cel mare al familiei pentru clientii slabi de inima. Acestea sunt atat de inspaimantatoare la privit incat clientului i se asigura un infarct …bine platit. Intr-una din zile, un client intra in magazine si primind de la patroana o astfel de masca incepe sa rada si sa se minuneze de cat de caraghioasa e aceasta :
– Aha ! Da’ ce moaca de cretin ! Si ce ochi are ! Bu-hu-hu ! Si ce nas ! Ia uite ce nas poate sa aiba…Nu e posibil asa ceva !
………………………………………………………………………………………….
- Cum sa traiesti cu moaca asta ? Pai fuge toata lumea de tine! Ha-ha! Si femeile ? Se apropie vreo femeie de tine cand arati in felul asta ? Ha-ha-ha! Nici un caine n-ar sta ! Ce caine ? Nici un sobolan!
……………………………………………………………………………………………..
-         Vreti sa mai vedeti si altele? ii propune Lucrece
-         Nu, una mai rea ca asta sigur n-aveti. Ha, ha ! Ce idiot, ce idiot!.............Aoleu,inima! Ha-ha-ha-ha…Da’ ce mutra de bou are ! Ha!
Se face pamantiu la fata si venele i se umfla. Cu mana gheara pe piept, se prabuseste pe podea, latrand inca la masca :
-         Vai de capu’ tau !
Mishima se ridica si face socoteala :
- Inca unul…Dar ce-au mai inventat baietii?
Lucrece se intoarce spre el si ii arata masca. E o fata alba de plastic, neutral, pe care Vincent si Alan au lipit o oglinjoara. “


Cei doi copii mai mari ai familiei , indoctrinati cu sentimente de autodistrugere sunt demni de mila. Isi ajuta parintii in afacere, mai de voie, mai de nevoie, dar eu personal am perceput cate un strigat de ajutor in fiecare gest al acestora.
Dar dupa cum va spuneam, in fiece lucru rau exista si ceva bun. In familia Tuvache, acest bun se numeste Alan si e mezinul familiei. In ciuda uraciunii din jur, in ciuda cruzimii parintilor, Alan e un copil vesel, generos, cu suflet bun si cald, care vede doar lumina din intunericul in care traieste. Prin optimism, tandrete, bucurie, prin cantec si atentia acordata celor din jur, el reuseste sa transforme in cativa ani “Magazinul de sinucideri” in restaurantul “ La Ce-i bun nu moare”, convingandu-si pe rand, fratii, clientii, mama si in cele din urma si tatal ca viata ne e data ca sa ne bucuram si ca oricine poate fi fericit. Felul in care se furiseaza binele in carte e scris cu mare maiestrie. Simti parca, cum mijeste de ziua si cum soarele explodeaza la rasarit aducand iubire, incredere, caldura si zambet.
 
Deznodamantul a fost pentru mine neasteptat si am sa va spun doar ca se refera la reversul medaliei si anume ca totusi, in orice bine exista si un rau, dar asta e parerea mea. Ar putea fi despre sacrificiu, despre misiunea fiecaruia in aceasta viata sau pur si simplu o ultima gluma a autorului. Eu insa nu cred.

Un alt lucru extrem de interesant la aceasta carte este faptul ca e construita, in mare masura, din intertext. Autorul a inserat in textul lui versuri din Florile raului de Charles Baudelaire, poeme de Louis Aragon si fragmante din eseul lui Antonin Artaud- Van Gogh,sinucisul societatii. Nu exista insa o semnalare grafica a intertextului asa ca pentru iubitorii de literatura ar putea fi si un puzzle de descifrat , in cautarea fragmentelor sus mentionate.

Cartea se citeste repede si usor si de fapt ia in ras slabiciunile lumii in care traim. Are umor si sensibilitate. E o carte inteligenta, optimista si lucida pe care va invit s-o cititi.
Nu recomand insa aceasta carte celor depresivi si celor lipsiti de simtul umorului ! :)


Va reamintesc ca un comentariu la aceasta postare, referitoare la carte, aduce o  alta carte donata de 
Grupul Editorial ALL catre cineva care nu-si permite bucuria de a citi ! 



5 comentarii:

  1. M-ai făcut curioasă! Cu siguranţă o trec pe lista de aşteptare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmmm....suna a genul de carte pe care vrei sa o faci cadou prietenilor care iubesc in mod special umorul negru.

    Iar descrierea lui Alan imi aduce putin aminte de Momo din "Ai toata viata inainte" :)

    G

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesanta si coperta!...Oana Sch.

    RăspundețiȘtergere
  4. M-ai convins si cu asta! Imi place ideea si am sa fac comanda! Abia astept sa o citesc si eu! pup

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar fi si pentru mine un "test de rezistenta", sunt curioasa de ultimul "as" al autorului...deci am s-o citesc:)

    RăspundețiȘtergere