ASTEPTAND UN TREN

Intotdeauna mi-au placut garile. Iar pentru Gara de Nord am avut mereu o slabiciune aparte. Locul ala imi da asa, un sentiment de libertate. Ma pierd in multimea colorata, in freamatul ala zumzaitor care imi aduce la urechi atatea ganduri si muzici de suflet. Gara e locul cu cele mai multe povesti. Atatea asteptari si atatea sperante. Unde se duce toata lumea asta ? Si de unde vine? Graba si relaxare de vacanta ! Drumuri care "trebuie" si drumuri de placere. Povesti, vieti, a fost odata....
Ori de cate ori  ajung in gara imi incetinesc putin ritmul si ma teleportez in copilarie. Gara era pentru mine atunci prilej de mare bucurie. Alinare de dor si aducatoare de surprize. Leutu, bunica'miu venea din turnee cu trenul. Si noi il asteptam la gara. Ori cat de tarziu era mi se permitea si mie insotirea spre intampinare. Si aveam niste emotii, mama - mama ! Mi-era tare dor de el caci absentele erau cate o data si de 3 luni si el era fauritorul meu de povesti, partenerul meu de joaca. Si apoi stiam ca ma asteapta muuuuulte surprize, cadouri pe gustul meu caci nimeni nu stia mai bine ca el ce-mi place si ce ma bucura. Iar eu nu-i ceream niciodata nimic. Pe de o parte de teama. Aveam in mintea mea o spaima cumplita sa nu-l pun in situatia de a nu ma putea bucura. Imi spuneam : daca cer ceva prea scump si el nu-si permite si se va simti prost pentru asta ? Asa ca de fiecare data cand ma intreba : "Tie ce sa-ti aduc, Comoara ? " eu raspundeam " Ce vrei tu Leutule, dar sa fie surpriza!". Pentru ca da, mi-a placut intotdeauna sa nu fie previzibil ceea ce avea sa-mi ridice inima.
Parca si acum imi aud inima batand la intrarea trenului in gara si la revederea Leutului meu drag ! Ii revad zambetul si iubirea din ochi si-mi amintesc sentimentul de siguranta care ma cuprindea. Si toate valizele alea care ascundeau comori si eu tantosa, alergand pe langa caruciorul de bagaje, tinandu-l strans de mana si tarand o sacosica pe care insistasem s-o duc eu, drept ajutor. Si mirosul. Mirosul de Old Spice a Leutului si mirosul sacoselor umplute cu maruntisuri, pe fuga, la Viena : sunca de Praga, icre de stiuca, Pepsi si 7UP.
Nu stiu daca ati primit vreodata vreun pachet din strainatate inainte de '89, dar lucrurile alea aveau un miros anume, un parfum fin si aparte de...bine, de lumina, de...libertate.
O data, Leutu ne-a povestit la coborarea din tren ca o calatoare din vagonul lui murise pe drum. Se asteptau autoritatile sa duca cadavrul la morga. Chestia asta m-a marcat pentru totdeauna. La toate emotiile legate de revenirea lui s-a adaugat de atunci spaima cumplita ca s-ar putea sa ni se spuna o data ca Leutu a murit pe drum. Si de atunci drumurile alea au devenit mult mai greu de suportat. Si niciodata nu si-au pierdut din dor. Dorul s-a pastrat pana acum cand el a plecat de mult in cea mai lunga calatorie.
Si azi, cand ajung la gara ma rup cumva de prezent si undeva, in cel mai indepartat colt al sufletului meu astept un tren care sa mi-l aduca pe Leutu inapoi....