Follow by Email

sâmbătă, 17 septembrie 2011

DAR DIN DAR...

Mi-e din ce in ce mai clar ca sunt atrasa in ultima vreme catre lucrurile care mi se potrivesc. M-am hotarat sa-mi ascult mai mult instinctul si nu iese rau deloc.
Saptamana trecuta am primit o invitatie la un concert din cadrul Festivalului Enescu. De fapt intamplarea a fost atat de frumoasa si interesanta incat merita sa v-o impartasesc. Intr-o seara tarziu, dupa o zi grea si fizic si emotional, imi arunc privirea pe wall-ul de la Facebook. Si vad ca dragalasa de Ana-Maria Onisei, pe care o stiam doar din articolele si interviurile din Adevarul, pune la bataie niste bilete, cadou, la Festivalul Enescu, contra  unei intamplari emotionante de la o auditie. Termenul limita de trimitere a "intamplarii" - 30 de minute. Mai erau 5. Imi iau gandul caci asa cum v-am spus deja nu am prea umblat prin salile de concert si singura mea amintire de "emotie la o auditie" era atat de demult si atat de departe in momentul acela, ca 5 minute nu-mi erau suficiente nici sa-mi trag sufletul. Asa ca dau "like" si ma hotarasc sa sustin pe una din concurente, om drag mie, cu tolba inimii plina de muzica. Apoi insomnie. Surpriza mare cand constat ca Ana Onisei se hotaraste, avand destule invitatii, sa includa in grupul castigatorilor si pe cei carora le placu ideea. Asa ca am stabilit impreuna o data la care sa ne vedem pentru a primi biletele, cei cu "poveste" avand prioritate in a-si alege concertele. Foarte corect ! Pentru ca nu-mi place sa primesc ceva ce nu merit, pana la intalnire i-am trimis Anei si "trairea" mea :
"Cele mai multe vacante de vara le-am petrecut la Vatra Dornei. Acolo am simtit , cred, prima oara in viata mea, pe la 6-7 ani, ce inseamna sa traiesti muzica. Cum te invaluie, te rapeste si devine o parte din tine. Statea in fata mea, nu intr-o sala de concerte ci in varf de munte, pe Obcina Mestecanisului, nu prietenul de familie care ma amuza cu glume si jocuri ci MAGICIANUL. Barbatul acela , tanar, inalt care parea puternic si pus pe sotii se transfigura. Maxilarul inclestat, fruntea incruntata, ochii inchisi siroind de lacrimi si ... muzica. Ca o durere, ca o binecuvantare, "Balada lui Ciprian Porumbescu". Am retrait acest moment, an de an, pana ce vacantele n-au mai fost la fel. Merg inca in fiecare an la Mestecanis si inchid ochii. Sunetele alea de demult sunt inca acolo si glasuiesc doar pentru mine."
 Am plecat de la intalnirea cu Ana Onisei si cu melomanii nu cu un bilet ci cu 4. Sa va spun cata bucurie pe mine ? Puneti-va doar in locul meu si o sa intelegeti ! Bineanteles ca nu m-a rabdat inima sa nu mai dau si altora prilejul sa se bucure, asa ca am pastrat doua si doua le-am facut la randul meu cadou. ( sunt sigura ca Ana n-ar fi suparata sa stie asta ci dimpotriva !) Nefiind cunoscatoare intr-ale muzicii ( ok, ok, stiti bine ca imi recunosc ignoranta ! ) am ales la intamplare, dupa instinct. Asta si pentru ca imi place sa fiu surprinsa. Am cautat cateva informatii despre ce urma sa ascult, dar nu prea mult, ca sa nu am asteptari. Si plina de curiozitate si entuziasm am purces la prima intalnire.
Inainte de concert, pe o bancuta de langa Sala Palatului, doua doamne discutau langa mine despre ce va urma. "Buuuun !" zic, " mai aflu si eu cate ceva". ( stiu, stiu ca e urat sa tragi cu urechea, dar era pentru o cauza nobila : linistea mea. Si apoi ele s-au asezat pe bacuta pe care stateam eu si n-aveam cum sa ma fac ca n-aud). Una dintre doamne, cea "cunoscatoare" ii prezinta celeilalte programul. "Prima parte e Debussy cu Catedrala scufundata, dar e transpusa pentru orchestra si sunt curioasa cum suna. Partea a doua e Messiaen si mi-e teama ca ai sa te cam iei cu mainile de par". " E ca Wagner ? " intreaba cealalta. "Mai rau" vine raspunsul "specialistei" si ne zbarleste parul si mie si celei de langa mine. " Slava Domnului ca nu sunt singura cazuta din copac, ca daca ma apuca somnul n-o sa fac nota discordanta" . Entuziasmul incepuse sa scada, dar curiozitatea era inca mare. Sau cu atat mai mare.
Acu', ca am "trait" concertul si mi-am facut si lectiile intre timp, pot sa va spun ca " La cathedrale engloutie" a lui Debussy este inspirata de lectura unei scrieri de Renan, "Souvenirs d'enfance et de jeunesse" si este cel mai in detaliu dezvoltat Preludiu din volumul I. Iar versiunea pentru orchestra, transpusa in varianta vazuta de mine de Nikos Cristodoulou, suna senzational. O puteti asculta mai jos chiar daca nu in interpretarea Orchestrei Nationale Radio, asa cum am cunoscut-o eu. James Gaffigan, dirijorul concertului spunea ca in contextul programului pregatit, piesa lui Debussy "poate fi privita ca un aperitiv, ca un pahar de sampanie inaintea cinei, pregateste ce va urma" . Si zau daca asta nu spune totul.
Si asa, pregatita pentru Olivier Messiaen, primesc felul principal : Simfonia Turangalila. Dupa cum spune insusi compozitorul, Turangalila este un cuvant in sanscrita, cu sensuri multiple : cantec de iubire, imn al bucuriei, timp, miscare, ritm, viata si moarte...Restul e experienta mea personala, trairea si imaginatia mea. M-am simtit deodata ca Alice in Tara Minunilor, invadata de zeci de sunete, atat de exotice si de complexe, atat de diferite si de comunicative. Eram cu ochii pe fiecare om din orchestra, pe fiecare gest. Urmaream sunetele care alergau in jurul meu ca pe un film de actiune. Pentru ca de fapt, asta se desfasura in fata mea. Un film alert, cu bine si rau, cu urmarire si cosmar si zori de zi, cu teama si curaj si eroul pe care nu-l invinge nimeni. Cu iubirea inserandu-se subtil, ca in viata. Cu povestea dintre el si ea care se consuma pe sunet de vioara. Cu dimineti pe malul marii si apusuri cu sampanie. Si cu raul care isi baga din nou coada si te fugareste prin viata...si-l descoperi apoi chiar in cel de langa tine. Cu dezamagire si furie si regret, dar si cu bucurie si renastere si cu intoarcerea spre tine si spre forta pe care o porti de la Dumnezeu ca sa mergi mereu, zambind, mai departe.
Asta a fost pentru mine concertul. Si cu cata bucurie am privit viorile si violoncelele si scrasnetul contrabasului. Si ce simturi a atins pianul manuit exemplar de Peter Donohoe. Si ce fascinanta mi s-a parut incrancenarea cu care punctau toba si talgerele, cu sunetele lor puternice si adanci. Si tromboni pornind in forta lucrarea si clarinetele urmarindu-se cu sunect tactil. Si undele Martenot...acest instrument de care habar n-aveam ca exista si care este piesa de rezistenta a  lucrarii. Undele astea au fost pe rand...fantome si glont vajaind si artificii si nai si sunet de suflet... Minunat ! Cynthia Millar, manuitoarea acestor unde are la activ peste 100 de aparitii in Simfonia Turangalila, cu diverse orchestre din Europa si America. Iar Orchestra Nationala Radio a fost la inaltimea invitatilor ei.
N-a fost pentru mine un spectacol neaparat emotionant, dar a fost captivant si m-a facut ca la final sa sar efectiv de pe scaun si sa aplaud minute in sir.
Probabil ca n-am fost in stare sa descifrez nimic din ce a vrut autorul sa spuna, dar cert este ca spectacolul asta mi-a daruit o bucurie si o energie fantastica. Si pana la urma, va intreb, nu despre asta e vorba in arta ?









P.S. Multumesc Ana-Maria Onisei pentru gestul de a imparti atat de firesc "bucuria" printre cei dornici de muzica si pentru intalnirea mea cu Messiaen.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu