Follow by Email

duminică, 25 septembrie 2011

DEPENDENTA DE SUFLET



Ma tot gandesc de vreo saptamana sa va spun o poveste. O poveste despre o seara. O seara calda de toamna, cu teatru si poezii si o fata singura intr-un oras agitat, neadormit si tandru, in care e aproape imposibil sa fii singur. 
Mi-ar fi placut sa am talent in a reda imagini pentru ca mi-ar fi placut sa va arat, mai de graba, povestea. Cadre pe oameni : priviri, zambete, frunti incretite de ganduri, buze soptinde, sentimente revarsate in mimici si gesturi. Cadre pe locuri : curtea de la Green, scaune si mese amestecate, colorate, lemn, fier, felinare, teatrul de la subsol, agitatie, scaune cu spatar asezate in linie dreapta ca la un dineu ( spectacolul ca un dineu din care gust pe furis din felurile gatite, sa nu ma vada, sa nu ma simta nimeni).Cadru pe carticica de poezii de la Fabian ( via Coziana ).Cadru pe prima scena din specatcol. Si pe aplauze. Cadru pe strazi si pe noaptea blanda.(cum sa prinzi noaptea intr-un cadru? ).
Si mereu cadru pe fata. Sa-i spunem fetii Sanziana  ca asta e numele meu preferat  .
Sanziana e o fata obisnuita. N-am sa v-o descriu fizic caci e de preferat sa v-o imaginati fiecare . Si daca am spus ca e obisnuita inseamna ca nu iese cu nimic in evidenta. Nu-i frumoasa sau urata asa ca in general trece neobservata. Sau asa ar vrea ea. Nici in altele nu iese in evidenta. Un om mediocru, cu trairi si simtiri mediocre, cu vise si aspiratii mediocre, cu inteligenta si cultura mediocre.N-are nici un talent, n-are forta sa schimbe lumea, n-are putere sau bani sau mai stiu eu ce-ar putea sa insemne ceva pentru lumea in care traim.  Singurul lucru care o incurca in viata asta a ei banala si nevazuta e …sufletul. 
Pentru ca fata asta are cu siguranta SUFLET. Il poarta la vedere sub forma de esarfa sau si-l agata la butoniera. Uneori il tine dupa ureche pe post de floare. Alteori chiar se imbraca in el atunci cand se simte printesa si clar, mantia nu ii poate lipsi. Ei, se intampla evident si sa se ascunda uneori in ochii verzi ai Sanzianei sau sa i se astearna pe fata …ca zambet. Hehe, dar sa-l vezi cand rade…  Si sufletul asta al ei, personalitate distincta si independenta ii controleaza viata. Si ea se simte prinsa in capcana sufletului ei. Si na, acum s-a invatat cu el, l-a indragit, ca-l cara dupa ea de ceva vreme si nu se mai supara chiar daca o face de ras, chiar daca o necajeste sau o pune in situatii din care sa iesi e o adevarata aventura.
Sufletul Sanzianei are o meteahna. Agata bucati din sufletele altor oameni. Cum simte ca vibreaza, ca creste si da pe dinafara la intalnirea cu alt suflet fura o faramita din el. Si-o ingrijeste, si o hraneste si-i canta si-o alinta si nici nu va imaginati ce explozii de bucurie traieste. Si biata fata care-l poarta e bulversata totala. Ca se agita si se umfla si ii sopteste si-i striga si ea, care apare in lume nu stie cum sa tina lucrurile sub control. Ce sa faca cu mainile si cu vorbele, ce sa faca cu zambetele si cu Sufletul asta nebun care sare sa se repeada la oameni. Of, si nu stie sa explice ce-l face pe sufletul ei sa creasca intr-o clipa in preajma unui alt suflet, fara sa-i consulte  mintea ( care dupa cum v-am spus, mediocra fiind, e total depasita de situatie ), fara sa se gandeasca la consecinte, fara argumente si fara intoarcere.  S-a invatat sa convietuiasca asa cu el, suportand consecinte, priviri condescendente, zambete ironice, vorbe taioase. Din cand in cand, rar, intalneste pe cate cineva care intelege. Probabil se confrunta cu aceeasi problema si in sfarsit acest domn sacaitor si jucaus care e sufletul Sanzianei nu mai trebuie sa fure din alt suflet, ca primeste faramita cadou. Atunci mai respira si ea si se mai odihneste.
Si a facut Sanziana gresala sa-si duca sufletul la teatru intr-o luni. La Green. La “Noi 4”. 





 “Noi 4” e cea mai recenta premiera a Liei Bugnar. Spectacol scris de ea si regizat de Dorina Chiriac. Pe langa ele 2, se mai aduna 2 sufletele in spectacol : cel al Mariei Obretin si cel al Ilincai Manolache.
Ei si acum spuneti voi : nu e inconstienta Sanziana asta ? Cand stie bine ca sufletelul Liei e unul din preferatele Sufletului ei si  cand mai stie ca si din al Dorinei a furat deja o bucaticuta, ba chiar si la intalnirile cu Maria a prins un strop… cum sa-l duci asa in lume, sa-l lasi sa-si faca de cap si s-ajunga lumea sa fuga de tine?
Va dati seama ce prapad a iesit cand fetele astea patru s-au apucat, acolo, pe scena sa povesteasca ( cum numai Lia stie s-o faca ) despre cum nici ele nu-si pot controla mereu sufletele si vietile si vorbele si dupa ce cu un umor fantastic s-au luat in ras si s-au plans, de nu mai stiai care-i personajul si care actrita ( fiind un spectacol cu buget redus, dupa propriile marturisiri, probabil ca s-au hotarat sa mai faca si repetitii in timpul spectacolului ca …timpul e bani, nu? ). Si-au povestit de-ale lor din teatru si de-ale noastre din viata, dar n-o sa va spun acum tot ce se intampla in spectacol ca piesele Liei sunt de jucat, de vazut si de simtit, nu de povestit.
Eu va povesteam doar de Sufletul asta nenorocit al Sanzianei care, cand s-a recunoscut  in povestile fetelor si s-a simtit deodata mic si speriat a prins un moment, cand hohotele de ras au mascat adevarurile care dor si  a iesit la furat de stropi de suflet. Si-a lasat-o pe Sanziana, prostita, in gradina la Green, stinghera si singura, nestiind din nou ce sa faca cu mainile, cu zambetul…Ca doar nu era draga de ea sa plece fara suflet de acolo !
Da’ si cand s-a intors strengarul… Ce bucurie si ce energie i-a adus! Ce diamante strecurate in ochi ca sa straluceasca, ce matase delicata care sa-i tina de cald Sufletului si ce stare de bine ca sa infloreasca zambetul ala timid si tamp de fericire.
 Si strazile astea slutite de gri si de neoane fosforescente, strambate de claxoane stridente si de ranjete de oameni urati s-au tranformat, pana acasa, in curcubee.
Si Sanziana n-a mai simtit in noaptea aia nici suparare, nici dezamagire, nici tristete. A simtit singuratate.O singuratate ca o asezare. O singuratate bogata, voluptoasa, datatoare de liniste si echilibru. A simtit o singuratate plina de chipuri, de zambete, de gesturi si de vorbe cu talc. O singuratate plina de intamplari fericite si de clipe de magie. O singuratate plina de Sufletul ei si de toate faramele de suflete adunate de acesta in ani.
 Incep sa suspectez ca mai mult decat o povara, Sufletul Sanzianei i-a devenit …dependenta. 



P.S. Multumesc Lia pentru toate momentele de bucurie de pe scena si din viata !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu