Follow by Email

luni, 26 septembrie 2011

INCEPUT SI SFARSIT. DE TOAMNA


Intr-o seara oarecare de toamna se plimba putin plictisita pe strada ei preferata… De fapt nu era o zi oarecare. Era ziua aceia in care simti ca Dumnezeu te iubeste. Ere o zi luminoasa , cu soare bland si vant tiptil. Frunze de caramel si de grau dansau lenese in preajma ei, asternandu-i-se cuminti, supuse, la picioare. Si nici plictisita nu era. Nici macar putin, caci nu mai stia demult ce inseamana asta. Se avea intotdeauna pe ea si asta n-o plictisea niciodata. O enerva, da, uneori, o rusina sau o intrista, dar de plictisit nu se plictisea niciodata cu ea.
Era dimineata si liniste. Strada nu se trezise inca si de fapt, pe aici parea mereu ca nu trece nimeni. Strada ei draga, lunga cat o viata, cu casute cochete si curti dezmortite de flori si pomi. Bradutul cel alb de la mijlocul strazii, fresca de pe cladirea de la numarul 82, balconul cu scara larga de la numarul 123, toate erau la locul lor, martorii muti a atator plimbari, atator vise, atator zambete.
Nu l-a vazut apropiindu-se. Doar cand si-a ridicat privirea in urmarirea unei vrabii ratacite i-a aparut in fata, fara chip sau forma . Doar o pereche de ochi. Ochi de cafea cu aroma si gust de toamna in care Dumnezeu pusese si-un strop de soare. Si-a simtit, asa, cum o forta nevazuta o izbeste in stomac si cum inima nebuna se zbate si striga si vrea sa sara din piept. A simtit cum caldura zilei de toamna se strecoara in corpul ei si-un abur usor ca o mantie stravezie o inconjoara. Nu intelegea ce i se intampla. Nu crezuse niciodata in dragoste la prima vedere. Si totusi…ce putea sa fie ameteala asta placuta si zambetul asta involuntar rasarit pe chipul ei ? 






………………………………………………………………………………………………...................


Si  pentru ultima oara l-a privit in ochi, adanc si direct ca si cand ar fi vrut sa-si smulga sufletul din al lui . Simtea cum buzele ii ingheata intr-un zambet amar si cum din launtrul ei porneste un hohot de ras. Un hohot nebun. Un hohot ca un urlet de jale. Iubirea si ura ei pentru el se intalneau in sfarsit  si -i intunecau mintile. Stia ca doar fuga ei o mai poate salva. Sa fuga departe de el. Si departe de ei. Sa fuga din ea si sa -si lase sufletul  acolo, in toamna inghetata, muribund . 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu