Follow by Email

duminică, 13 noiembrie 2011

CINEFIL DE OCAZIE sau DE CE IL IUBESC PE ALMODOVAR


E clar ca nu sunt o cinefila veritabila. Nu dau buzna la  tot ce iese pe piata si trec poate saptamani intregi fara sa vad un film. Am ratat multe filme de referinta si nu am nici macar o cultura cinematografica. Si totusi imi plac filmele. Ba mai mult, anumite perioade din viata mea sunt legate de cinematografie.
In copilarie, maica-mea lucra la Arhiva Nationala de filme si cea mai mare bucurie era cand prindeam cate o vizionare in timpul vizitelor mele in citadela filmului.  Cand nu prindeam, teseam povesti printre afise( mi-a ramas clar intiparit in minte afisul de la Zestrea domnitei Ralu, ba chiar si pozitionarea lui pe perete) prin cotloanele intortochiate ale cladirii din Kogalniceanu sau cascam gura la cate o vedeta aflata in trecere pe acolo sau imi exersam tacanitul la masina de scris din camera redactorilor .
Pana in 1990 mergeam regulat la cinematograful din cartier, unul din cele mai dragi locuri ale copilariei mele. In clasa a opta aveam program clar : duminica dimineata era film. Asa ca am vazut toate filmele ce au rulat in acel an la Excelsior. Am avut si filme care m-au chemat sa le revad ( pe unele chiar de 3 -4 ori). Dintre acestea imi amintesc cu exactitate : Hallo Dolly si Anna Pavlova. Cel din urma, cel putin, m-a impresionat atat de tare ca am si acum in fata ochilor scene din el si au trecut ceva ani de atunci ( Anna mica, in parc, toamna, fericita ca poate fi o frunza care danseaza in drumul ei spre vesnicia pamantului). Apoi au fost filme pe care nu le-am inteles la nivel constient, dar care m-au tulburat si mi-au produs o emotie care a devenit mostenirea mea adanca de trairi si iubire. Un astfel de film a fost Pas in doi a lui Dan Pita. Aveam vreo 10 ani cand l-am vazut si senzatia de dupa, de timp care sta pe loc, de amorteala a sufletului mi-o amintesc si azi.
Mai tarziu putin, matusa mea a lucrat la Cinemateca si iar am avut o perioada intensa de filme, evident de arhiva, din vremurile pe care nu le apucasem la cinematograf.
Mi-a placut intotdeauna sa vad filme romanesti. Am vazut multe si inainte de ’89 si am incercat sa fiu la curent si cu cele facute dupa ’90. Si mi-a reusit destul de bine. Nu le-am vazut pe toate, dar am vazut multe. In cazul asta simt un fel de conectare intima cu timpul in care traiesc, cu lumea in care traiesc. Am un sentiment de continuitatea a unei parti din mine care a crescut, la propriu si la figurat, cu filmul romanesc si are cumva datoria sa duca firul pana la capat.
Am filme preferate, pe care le pot revedea oridecate ori am ocazia sau oridecate ori simt sa le vad. ( Viata e minunata a lui Frank Capra si Podurile din Madison County a lui Clint Eastwood sunt doua din ele; ar mai fi Dogville – Lars von Trier si  La Vita e bella – Roberto Benigni)
Acum cu posibilitatile aste online as putea sa vad tot ce-mi doresc doar ca nu sunt inca asa prietena cu internetul si nu ma prea pricep la downladari. Asa ca vad cate un film doar daca sunt norocoasa si acesta se dezvaluie usor. In rest, incerc sa ajung la cinematograf cand am timp si imi doresc tare sa vad un anume film. Sunt inca multe pe care as vrea sa le vad, despre unele am auzit, pe altele nici nu le cunosc inca. :) Si adevarul e ca-mi place la cinematograf. Cred inca, ca pentru mine, acolo e locul cel mai bun de vazut un film. Ecranul urias, sala intunecata cu locsorul in care ma cuibaresc imi dau mie starea potrivita de a trece pentru 2- 3 ore in lumea de dincolo de ecran.
Selectia mea de filme, ca oricare alta selectie de arta, e subiectiva. M-am intrebat mereu : de ce un anume film? Ce-a atins el? Unde a ajuns? Ce-a declansat? Prin ce m-a cucerit? 




Si mi-am pus din nou toate aceste intrebari zilele trecute cand am vazut cea mai recenta premiera a lui Pedro Almodovar – La Piel Que Habito ( Pielea in care traiesc). Pentru ca pe Almodovar il iubesc. Almodovar e o lume  si in lumea asta eu ma simt tare bine. Si inevitabil m-am intrebat de ce oare. De ce aceasta lume si nu alta ? Ce ma cheama mereu in lumea asta controversata si usor diforma? Nu caut insa raspunsuri definitive caci vreau ca explorarea in lumea lui Almodovar sa continue inca mult de acum inainte. Am inteles insa ca imi place Almodovar pentru ca e sincer si surprinzator. Pentru ca are curajul de a aborda teme si subiecte delicate, unele frizand patologicul, cu o sinceritate atat de brutala incat iti taie respiratia. Pentru ca vorbeste despre slabiciunile umane, despre vulnerabilitatile noastre, despre nebuniile noastre, despre sensibilitatile noastre. Pentru ca vorbeste despre frustrari si dureri si frici si patimi, despre relatiile dintre noi si despre relatia cu noi insine. Pentru ca vorbeste despre radacini si adancuri si o face sincer, deschis, firesc. O face cu lacrima si cu zambet. Pentru c-o face la limita dintre posibil si imposibil, dintre fantezie si realitate. Imi place ca ma surprinde si imi pune intrebari. Imi plac personajele lui atat de umane, astfel ca nu exista personaj bun sau rau ci doar oameni. Imi plac femeile lui puternice si sentimentale. Imi place cautarea continua a identitatii. Imi place lumea lui pentru ca o inteleg, pentru ca empatizez cu ea. Pentru ca ma bulverseaza si ma emotioneaza. Pentru  ca are multa iubire peste toate astea. In fond, multa iubire. Chiar daca iubirea lui o ia uneori razna si ia forme bolnave. Si duce la gesturi extreme, disperate, fanteziste. Sau poate tocmai de asta.Pentru ca atinge laturi despre care nu vorbim. Pe care le ascundem adanc, atat de adanc ca uitam de ele.Uitam de noi. Pentru ca ma pune fata in fata cu mine, cu lumea mea, cu oamenii apropiati din jurul meu. Pentru ca ma face sa ma gandesc ca de la normal la patologic e doar un pas. Si asta ma sperie, dar ma si constientizeaza. Pentru ca ma face sa-mi caut echilibrul si sa-mi eliberez raul din mine. Pentru ca-mi exerseaza toleranta. Si pentru ca-mi da curaj sa fiu eu insami. Sa ma accept si sa ma expun asa cum ma simt.
Da ! Cred ca poti invata despre tine de peste tot : din carti, din filme, din teatru,de la cei din jur si din experientele traite. Totul ne contureaza si ne formeaza. Si contribuie la construirea drumului catre noi.
Voi ce relatie aveti cu filmele ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu