Follow by Email

luni, 28 noiembrie 2011

DE PE LA GAUDEAMUS ( II )


Despre cat de important sau nu e cititul am discutat de multe ori cu multa lume. Eu insami imi pun inca multe intrebari. Sunt clar amatoare de lectura si iubitoare de carti. Si asta nu se mai schimba. Sunt adepta ideii  ca cititul e cea mai buna metoda  dezvoltare a imaginatiei si vocabularului. Si mai cred din tot sufletul ca lectura te imbogateste. Cu idei, cu spirit, cu suflet. Promovez dragul de lectura facand cadou carti, recomandand cate o lectura vreunui tanar pe care il simt doritor de a debuta in citit, dar mai ales incurajand  apropierea de carte dupa ritmul si simtul fiecaruia.
M-am bucurat sa vad la Gaudeamus multi tineri. Adolescenti. Adica acea categorie acuzata continuu ca nu citeste. Am vazut grupuri venite cu dom’ professor la lansarea personala. Am vazut tineri inghesuindu-se sa cumpere ultima carte a lui Neagu Djuvara. Am vazut tineri cautand povesti glossy sau cu vampiri. Si mi-a incoltit atunci in cap o intrebare : are vreo importanta felul in care se apropie tinerii de carte ? Conteaza ce fel de literatura ii atrage in lumea asta minunata? E bine sa urmeze o cale anume sau esential e doar faptul ca incep sa citeasca ? O carte sau un curent la moda ii aduce in lumea cartilor… Conteaza care ?
Eu sincera sa fiu cred ca important e sa o faca. Sa inceapa de undeva. O data atrasi de miraj, acesta ii va purta mai departe, tot mai sus.
Eu am parcurs trepatat etapa povestilor, apoi moda cartilor cu cowboy si indieni si pe cea de capa si spada. Am trecut prin Jules Verne si prin Sven Hassel. Citeam toata clasa cate o carte si apoi comentam, ne jucam, ne asociam personajele cartilor. “Cei trei muschetari” a fost o carte de top. Eu eram Constance Bonacieux. J Consruiam, plecand de aici, propriile noastre povesti.
O alta serie care a facut furori a fost cea a lui Sven Hassel, care poate nu era cea mai potrivita pentru niste pusti de 13-14 ani, dar ce ne-am mai distrat datorita acestor carti. Si astazi  asociez personajele cu colegii mei care isi insusisera poreclele. Si apoi cartile astea ne-au adus unul din cele mai faine jocuri din scoala generala. Doi dintre colegii mei ( nume de cod Batranul si Porta J)) ) au facut o lista in care au asociat personajelor din carti, numele noastre, ale celorlalti colegi. Fara ca noi insa sa stim cine e cine.Apoi, zilnic, ne prezentau un raport, in termeni de razboi ( in ton cu cartile)  care  descriau evenimentele curente din clasa. Pe baza acestor rapoarte noi trebuia sa ghicim, sa descoperim identitatea fiecaruia dintre noi.
Cartea ca pretext. Pretext de intalnire, comunicare, de disputa. Pretext pentru a pune mintea la lucru.
Voi ce parere aveti ? Cum credeti ca e mai util sa se apropie tinerii de azi de lectura? Mai e lectura o preocupare cu "potential" ?


                             -va urma-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu