Follow by Email

marți, 8 noiembrie 2011

GUEST POST - Festivalul National de Teatru si regretul naturii umane

Va spuneam ca n-am reusit sa vad in FNT decat 4 spectacole. Astfel ca mare mi-a fost bucuria zilele trecute cand dragul de Dragos ( nume predestinat are baiatul asta ) imi trimite spre lecturare impresiile lui de la Festival. Si cum el a fost foarte activ zilele trecute si a vazut si multe spectacole are ce povesti. Si ce invata, dupa cum spune. Stiind ca e un tip generos si isi doreste la fel de mult ca si mine sa atraga cat mai multi oameni catre teatru m-am gandit sa va impartasesc si voua urmele lasate asupra lui Dragos dupa o cura intensiva de teatru ( in speranta ca va va indrepta spre teatru pe cei ce n-ati prea fost, spre aceste spectacole pe cei ce nu le-ati vazut si sperand de asemenea ca nu vi se va parea prea mult o a doua postare consecutiva despre FNT ).

S-a mai sfarsit un miracol. Un miracol ciudat, staruitor, un miracol care se incapataneaza sa dureze 9 zile, o cifra numai potrivita pentru un ascensor spre perfectiune. Pentru ca, asa cum spunea Andrei Serban in conferinta sa despre teatru si roluri, aceasta masinarie minunata numita teatru m-a ridicat iar si iar intr-o lume mai buna si apoi m-a coborat incet, fara brutalitate, intr-o lume ce devenise mai frumoasa. Este ca si cum as fi fost atins de geniul regizorilor, actorilor, muzicienilor, al scenografilor, coregrafilor si celorlalti oameni minunati din teatru. Si, datorita acestui geniu, nu mai pot simti raul din jur, totul se transforma intr-o stare de bine. Pot intelege si reactiona, insa raul nu ma mai atinge, sunt parca mai liber. Aceasta este unul din meritele piesei "Strigate si Soapte".In piesa "Mountainbikerii" am inteles cat de important este timpul pentru niste fiinte muritoare si cat de mare nevoie de iubire avem cu totii, cat de putin intelegem, cat de mult putem gresi fata de cei care conteaza cel mai mult pentru noi. Era ca si cum priveam in exterior si in interior in acelasi timp, descoperind greseli pe care le fac si eu. Poate la o cu totul alta scara, insa sunt aceleasi greseli in esenta. Cum nu imi inteleg prioritatile si cat de mult pierd din acest motiv.In "Leonce şi Lena" am aflat cum oamenii pot dirija atat de eficient negativismul, invatandu-i si pe altii sa gandeasca negativ, dar si cat de mare este puterea idealismului. Am si acum adanc intiparita in minte privirea lui Leonce, idealismul lui minunat, ca o lumina magica, contrastul frumusetii acestor tineri intr-o lume degradata."Unchiul Vanea" mi-a vorbit despre potentialul omului si despre cum noroiul poate fi cel mai curat si minunat lucru din lume, despre cum oamenii, actorii pot face orice daca isi pun mintea. Privesc si acum in inima mea urmele plansului oamenilor care mor inainte de a isi ispravi ultima suflare. Si imi promit ca voi pastra aceste urme ca pe o icoana care sa imi aminteasca mereu sa nu mai fac acele greseli.Am renascut in "Mai intai te nasti" si am aflat ca, desi procentul de disparitie in randul oamenilor este din ce in ce mai mare, suntem datori sa alegem pentru a nu deveni meduze. Am mai intrezarit in aceasta piesa si cat de departe poate fi dusa arta si cat de persistente pot fi ideile atunci cand sunt imbracate in haina frumoasa a artei si a sensibilitatii. Am vazut ca arta poate fi construita si din firele care ne unesc sau ne despart si ca este important sa stim ce iubim. Am inteles ca atunci cand sensibilitatea explodeaza atat de intens langa tine nu se poate sa nu ramai cu cateva fragmente adanc infipte in inima pe care poate ca nici moartea nu ti le mai poate lua. M-am gandit dupa aceea cat de mult ne mana sexualitatea in alegeri, cat ne ia din energia zilnica. Pentru mine aceasta piesa a fost despre oameni, nu despre vecinatati, asta mi-a spus mie."Tv for Dummies" mi-a aratat ca nu intotdeauna alegerile pe care le facem sunt cele mai bune, ba chiar ca ne poate fi rusine de alegerile noastre. Si despre cat de mult rau ne poate face alegerea unor canale tv. Am mai vazut si cum o piesa poate fi interactiva, printr-un procedeu foarte simplu si eficient. Mi-a mai vorbit despre copilarie si ce nu trebuie sa devina ea.Am facut cunostinta cu poezia raului in Caligula, unde am plans pentru copilaria pierduta. Copilaria pierduta ce transforma oamenii in monstrii perfecti. Am mai adaugat un contur la imaginea potecii de aur a omenirii, la nevoile societatii noastre, la ce inseamna bine si rau, din prisma supravietuirii sociale. Am privit cu mila la micul Caligula din mine, cel reprimat, legat cu mii se sfori si, cu lacrimi in ochi, i-am mai adaugat cateva lanturi trainice.In spectacolul "Felii", geniala Ofelia Popii m-a convins ca in lumea aceasta in care totul este permis oamenii ajung sa evadeze, tocmai din cauza acestei permisivitati care nu mai lasa loc savurarii lucrurilor interzise. Refugiere, fuga, atentie si neatentie, greseli, disperare, imagine, frica, iubire, toate au luat nastere prin cele 7 personaje intruchipate atat de bine de Ofelia Popii.Spectaolul "D'ale carnavalului" m-a impresionat prin maretie si prin calitatea umorului care parea sa se reverse prin orice mijloc. Am uitat total de faptul ca nu mancasem de 7 ore, iar inghesuiala de la intrare m-a impins intr-o lume a ironiei si umorului fin, atat de fin incat gadila teribil.In "Negutatorul din Venetia" am privit in sufletul meu si m-am intrebat de ce oamenii trebuie sa poarte etichete. De ce mor incetul cu incetul sub greutatea acestora. Regizorul acestei piese spusese la Divanele Fnt ca a ales teatrul pentru a ramane copil. Si ca ar fi putut fi inginer. Sa ii dea dumnezeu copilarie cat mai lunga si sa ne mai faca sa privim lumea cu ochi de copii, poate de asta avem nevoie cel mai mult. Am privit mastile privindu-ma inapoi si mi-am promis sa nu mai cataloghez, sa privesc lumea ca pe o iluzie optica in care esti constient ca ceea ce privesti nu este asa cum iti este reprezentat de tiparele interne. Iar muzica din acest spectacol m-a facut sa ma simt precum Bassanio pe intuneric, in cautarea iubirii implinite. In a doua parte am privit nu spre o scena ci spre lumea deschisa, am inteles ca este vorba despre noi, am trait cu sufletul la gura momentele acelea interminabile cand personajele alergau spre noi si parca nu mai ajungeau, cand nu se mai auzeau decat bataile inimii si pasii grabiti. Am simtit momentele tensionate ca si cum nu as fi cunoscut sfasitul, atat de mare a fost magia piesei. Am privit poate pentru prima oara avarismul si rautatea nu cu indignare ci cu mila, l-am vazut pe evreul Shylock chinuit pana la disparitie, un om din care nu mai ramasese nimic in afara ranilor, rani ce vorbeau si actionau in locul lui. Aici vad o aseamananare cu Caligula, unde personajul se naste din moarte si se reintoarce la moarte atat de poetic, dupa o viata plina de rani si chinuri teribile ... M-a mai impresionat in aceasta piesa si felul extraordinar in care a fost folosita inovatia in folosirea spatiilor si a efectelor atat de simple si totusi atat de eficiente.Din piesa "Despre dragoste la om" am invatat cu zambetul pe buze ca nu suntem vinovati pentru sentimentele noastre si ca nu suntem mereu rationali, fiind atat de amuzanti in irationalitatile noastre. Mi s-a mai reamintit si cate se cuibaresc in sufletul nostru si raman acolo, unele mai mult, altele mai putin, influentandu-ne alegerile, alegeri pe care le credem atat de rationale. Ne place atat de mult sa ne credem fiinte rationale..."Galaxia Švejk" m-a facut sa inteleg cate mijloace de a ne exprima avem la indemana si cat de putine folosim. Cred ca am mai primit aici si o lectie minunata despre descatusarea potentialului oamenilor. Si nu pot spune ca nu am plecat imbogatit de acest ocean de imaginatie si creativitate care a patruns putin si in fiinta mea, sperand sa ramana mereu.Pasiunea din Yerma mi s-a parut minunata, nu am putut sa nu fiu miscat de explozia de dans si pasiune ce se petrecea pe scena.Am incheiat acest vis frumos cu aflarea faptului ca desi avem raiul nu prea avem ingeri, dar ii putem crea. Piesa "Platonov" m-a facut sa intrezaresc o lume ciudata dar minunata prin impletitura extraordinara de regie, muzica si actorie. Si ascensorul s-a incapatanat sa stationeze in lumea minunata si dupa incheierea spectacolului. Imi revin in minte momentele in care lumea se oprea si nu se mai auzeau decat bataile inimilor celor doua personaje sub forma unor cuvinte rostite, momentele in care oamenii isi vorbeau si umbrele lor deveneau din ce in ce mai putin conturate, pana in punctul in care dispareau, vorbindu-mi despre cum ne indepartam cateodata de esenta noastra pe masura ce imbatranim. Zidul pe care Platonov si-l apropie si in care loveste apoi cu disperare m-a dus cu gandul la zidul cantat de Pink floyd, desi muzica ce acompania scena era perfect aleasa. Muzica aceea minunata de la sfarsit se incapataneaza sa imi staruie in minte, acompaniata de multe din scenele cele mai frumoase. Acest efect l-am mai intalnit anul trecut in Trei Surori regizat de Tompa Gabor. La Divanele FNT am invatat putin din ceea ce inseamna muzica, regia si puterea de a zbura. Despre potentialul atat de putin atins al omului am aflat de la Alexander Hausvater. Iar despre educatia muzicala si nu numai am aflat de la domnul Iosif Hertea, care, cu eleganta unui adevarat om poate transforma putinul in atat de mult. Domnul Hertea mi-a reamintit fara sa vrea de Maestrul Muzicii din "Jocul cu margele de sticla" si despre cat de mult simtim nevoia sa lasam ceva in urma, sa daruim. Tot la Divanele FNT am aflat de la domnul Alexandru Darie despre puterea unui text bine ales de a te face sa te reintorci la teatru pentru a intelege alte si alte lucruri. Si am gasit un raspuns la intrebarea "de ce sa vezi o piesa de doua ori?" pe care am auzit-o de atatea si atatea ori.Regret doar ca memoria mea pare sa fi luat orient expresul spre alte meleaguri, precum minunat se povestea in Mansarda la paris. Persistenta memoriei nu ma lasa sa imi amintesc perfect fiecare detaliu, sunt sclavul naturii umane, oricat as dori cateodata sa nu fie asa.Multumesc FNT! O sa imi fie dor de voi.
         Dragos Iulian Matei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu